vineri, 5 martie 2010

Varianta 1 (2007)

Rezolvare varianta 1 Limba RomanaSubiectul I (40 de puncte)
1. Expresii/locuţiuni: a şti ca pe apă; a bate apa-n piuă; a da apă la moară; a fi o apă şi-un pământ; apă de ploaie; apă chioară; apă la plămâni; a căra apă cu ciurul; a trece ca gâsca prin apă; a-i lăsa gura apă;
2. Sinonime: treieră = trec, vântură, calcă; văpaie = flacără, lumină; muche = creastă, margine, pisc; brazde = unde, valuri;
3. Sens conotativ: Un val de bucurie l-a cuprins pe neaşteptate. Îşi alungă din minte umbra amintirilor urâte. Am simţit deodată un val de emoţie care m-a copleşit. Nu am nicio umbră de îndoială că va promova examenul.
4. Expresivitatea verbelor la imperfect (“păreau”, “păzeau”) denotă o acţiune incertă, de provizorat a imaginii naturii în momentul înserării, când “văpaia” lunii zugrăveşte imagini feerice; verbele la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.), predominante în poezie, transmit ideea eternizării naturii, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserării, în antiteză cu efemeritatea omului, cu statutul său de muritor.
5. Tema naturii, motivul lacului/ motivul lunii/ motivul nopţii;
6. Ca figură sintactică de construcţie, inversiunea este o formă de dislocare bazată pe schimbarea ordinii normale a cuvintelor, o topică inversată: “molatece valuri”, “vechea zidire”, “ a lunei văpaie”. Inversiunea eminesciană are şi rol prozodic în măsura versurilor, precum şi valoare artistică în muzicalitatea poeziei. Antepunerea epitetului are funcţie stilistică, desăvârşind ambiguizarea sintactică a textului: “în vechea zidire”; “măreaţă comoară de aur”; “negrele trestii”. (Imaginarul poetic transpune artistic peisajul natural prin inversiuni repetate, în variante diverse, atât în grupul nominal cât şi în grupul verbal: “A ierbii/ Molatece valuri”; “a stâncelor muche pe cer zugrăveşte”; “domnitorii ai apei acestei”. etc.);
7. Imaginarul poetic: “În lac se oglindă castelul. A ierbii/ Molatece valuri le treieră cerbii.”; “Iar lebede albe din negrele trestii/ Apar domnitorii ai apei acestei”.
8. Epitetul cromatic în inversiune “negrele trestii” aşezat în antiteză cu epitetul cromatic “lebede albe” conturează o imagine vizuală a lacului (motiv romantic eminescian). O altă figură de stil este metafora lunii - “comoară aprinsă”-, exprimă fascinaţia poetului faţă de astrul tutelar, ca simbol al vrăjii pe care o exercită asupra lumii. “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma” - comparaţie, sugerează imaginea ferestrelor luminate care strălucesc aidoma brumei; “Iar lebede albe din negrele trestii” - antiteză la nivelul versului, realizată prin două epitete cromatice antitetice (alb/negru) compun o imagine impresionantă a lacului luminat misterios de razele lunii.
9. Caracteristici romantice: Poezia “Diamantul nordului” face parte din lirica romantică eminesciană întrucât este descris un tablou nocturn al naturii, cu motive romantice specific eminesciene: luna, cerul, lacul. Imaginile vizuale se îmbină cu cele auditive şi motorii. Natura reuneşte două planuri - uman-terestru şi universal-cosmic -, creând astfel un peisaj nocturn mirific. Motivele romantice sugerând elemente simbolice ale Cosmosului, luna şi cerul, se îmbină în mod armonios cu elementele terestre reprezentate de lac, lebede şi castel.
*Îmbinarea armonioasă a motivelor romantice telurice - lacul, umbra, stânca, “vechea zidire”, castelul- cu motivele romantice cosmice: luna, umbrele;
10. Prima strofă ilustrează imaginea feerică a castelului care se răsfrânge în lac, forma arhaică a verbului “se oglindă” accentuând plăsmuirea de basm conturată în incipit. Imaginarul poetic profilează un peisaj încântător, în care iarba înaltă de pe malul lacului, pe care o “treieră” cerbii (personificare), pare o prelungire fascinantă a apei, prin epitetul în inversiune “molatece valuri”. Inversiunea “vechea zidire” amplifică ancestralitatea naturii în armonie desăvârşită cu omul, prin comparaţia metaforică “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma”. Expresivitatea verbelor aflate la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.) -“se oglindă”, “treieră”, “scânteie” - permanentizează starea emoţională a eului liric, contemplarea extatică a naturii eterne.


Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga, “Precursorii”)
Consider că această idee filozofică enunţată de Octavian Goga exprimă adevărul artistic ce se ascunde în fiecare creaţie lirică de mare valoare.
Este evident faptul că o poezie, dincolo de frumuseţea exterioară reprezentată prin figuri de stil sugestive, imagini poetice bine alese, eufonia versurilor, transmite subtil diverse concepţii, sentimente, idei, stări, viziuni ale poetului. Rolul creaţiilor lirice nu este pur estetic, ci trebuie să emoţioneze, să impresioneze pe cel ce le citeşte, având o încărcătură emoţională, spirituală. De altfel, Titu Maiorescu afirma că poezia trebuie să îndeplinească două “condiţiuni”, una materială şi alta ideală, având rolul să “deştepte” imagini sensibile în fantezia cititorului.
În altă ordine de idei, poeziile devin creaţii artistice în adevăratul sens al cuvântului când, după ce au fost citite, stăruiesc în mintea cititorului prin profunzimea, delicateţea, sensibilitatea, subtilitatea mesajului transmis. Astfel, aşa cum susţine şi Octavian Goga, adevărata poezie există, în sensul spiritual, abia în momentul în care îi sunt pătrunse tainele şi înţelesurile, reuşind să impresioneze mai mult decât nişte versuri iscusit alese.
Creaţia lirică de mare valoare intelectuală capătă importanţă prin mesajului înălţător, frumos şi pur, el însuşi ca idee sau sentiment, astfel că adevărata artă este transmiterea unor gânduri de mare profunzime într-o formă personală de către fiecare poet în parte.
În concluzie, susţin că însemnătatea unei creaţii lirice este dată de “puterea” pe care o are asupra cititorului, de timpul – mai scurt sau mai lung – de dăinuire în gândurile sale.
(Luiza Anghel)

-altă rezolvare
[”Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie” (Octavian Goga, “Precursorii”)
Consider că afirmaţia lui Goga este foarte sugestivă în ceea ce priveşte efectul pe care “adevăratele poezii” îl au asupra cititorului.
În primul rând, rolul poeziei este acela de a emoţiona, valenţa sentimentală a acestei creaţii artistice fiind transmisă în mod miraculos cititorului, care receptează afectiv nu numai starea eului liric, ci şi substanţa ideatică pe care acesta o comunică. O creaţie lirică valoroasă prelungeşte freamătul lăuntric şi după ce a fost parcurs textul poetic, determinând cititorul să mediteze asupra conţinutului ideatic, să simtă şi după aceea emoţia estetică.
În susţinerea acestei aserţiuni, mărturisesc impactul emoţional pe care l-a avut asupra mea poezia lui Marin Sorescu, intitulată atât de sugestiv, “Echerul”, pe care am reţinut-o fără să-mi propun neapărat asta, ci mi s-a imprimat în minte şi în suflet cu mare uşurinţă, aproape fără să-mi dau seama.
În altă ordine de idei, nu orice fel de versuri devin memorabile sau impresionează cititorul, ci numai acelea care insuflă stări emoţionale şi idei interesante, adică numai cele care creează o conexiune spirituală între actanţii comunicării poetice.
În concluzie, doar “adevăratele poezii” stârnesc reacţii afective puternice şi uneori neaşteptate asupra cititorului, percepţii senzoriale care durează şi după parcurgerea textului.]
SUBIECTUL al III- lea (30 de puncte)
Particularităţi ale nuvelei psihologice:
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici
“În vreme de război” de I.L.Caragiale.
(Prof. Mariana Badea)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu