varianta 11-2007

Rezolvare varianta 11 Limba Romana
Varianta 11
SUBIECTUL I (40 de puncte)
1. Sinonime: a creşte = a evolua, a spori; rece = indiferentă, nepăsătoare;
2. Linia de pauză în versul „De-a ta privire – şi un suflet – unul” are rol explicativ, profunzimea simţirii, poetul accentuează unicitatea sentimentului de iubire.
3. Polisemia cuvântului “a trece”:
- Timpul trece ireversibil şi implacabil pentru om.
- Mihaela trece în fiecare zi pe la bunica ei.
4. Imaginarul poetic: „Când îmi zâmbeşti, pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu stele se îmbracă”
5. Prezenţa eului liric: pronume şi verbe de persoana I: „îmi” , „-mi”, “mine”, “rămân” şi adresare directă la persoana a II-a: “zâmbeşti”, “ce-ţi pasă?”;
6. Tema iubirii, motivul suferinţei;
7. Repetiţia interogaţiei “ce-ţi pasă?” amplifică nepăsarea iubitei, care-i provoacă îndrăgostitului o suferinţă sfâşietoare.
8. Ultima strofă reia interogaţia retorică din ultimul vers al primei strofe, fiind repetată şi în finalul poeziei: “Ce-ţi pasă?”. Aspiraţia omului de geniu spre iubirea ideală este în antiteză cu nepăsarea iubitei, a cărei atitudine este definită prin epitete sugestiv, “zâmbet luciu”, “priviri streine”. Ea face parte din lumea oamenilor de rând, incapabilă să înţeleagă sentimentele superioare, ipostază ilustrată în finalul poeziei prin comparaţia: “Cu priviri streine/ Ca toată lumea treci pe lângă mine”.
9. Titlul poeziei, reluat în incipit, sugerează fericirea extatică de care omul de geniu ar fi cuprins dacă idealul său de iubire s-ar împlini. Repetiţia verbului “zâmbeşti-zâmbeşte” accentuează dorinţa eului liric pentru iubirea ideală, iar atitudinea hiperbolizată a iubitei capătă dimensiuni cosmice: “Când îmi zâmbeşti, pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu stele se îmbracă”.
10. Expresivitatea poeziei este susţinută de adresarea directă prin verbele la persoana a II-a şi de interogaţiile retorice, imaginând sentimentul de iubire ce se manifestă între cei doi îndrăgostiţi: “îmi zâmbeşti”, “ce-ţi pasă”, “nu vrei”, “treci”.
SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)
Textul argumentativ: “Este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” (Ovidiu)
Într-adevăr, „este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” deoarece de la oricine ai câte ceva de învăţat, numai să ştii să faci diferenţa între bine şi rău.
Mai întâi, mă gândesc că oamenii sunt atât de vulnerabili, încât ajung atacabili până şi în propriile convingeri. Se duşmănesc între ei, se trădează şi se mint. Neîncrederea şi dezamăgirile provocate de oameni creează, adesea, prăpăstii sufleteşti şi este mai simplu să fie umplut golul cu ură, decât să revigorezi energia interioară.
În al doilea rând, consider că este trist oamenii ajung din prieteni duşmani, din iubiţi, nişte simpli necunoscuţi. Nu am putut niciodată să înţeleg de ce oamenii se feresc să se comporte cu sinceritate, iar, dacă mai sunt astfel de inşi, aceştia au cel mai mult de suferit şi pătimit.
A învăţa de la duşman, înseamnă a învăţa de la oricare alt om, pentru că niciodată nu ştii destule. Totuşi, raţiunea trebuie să învingă şi discernământul să fie cel care alege. De la duşman este bine să deprinzi strategiile cu caracter de generalitate, celelalte învăţături pot folosi în viaţă ca să ştii să recunoşti pericolul şi să te fereşti cu dibăcie.
În concluzie, orice învăţătură este utilă atunci când ştii cum s-o foloseşti spre binele tău şi al celorlalţi.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Particularităţile nuvelei psihologice
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici;
* “În vreme de război” de I.L.Caragiale.
(Ana-Maria Enăchescu)