vineri, 5 martie 2010

Varianta 3 (2007)

Rezolvare varianta 3 Limba Romana
Varianta 3
Subiectul I (40 de puncte)
1. Polisemia cuvântului “pasc”:
*Ciobanii pasc oile pe câmp. (a păstori, a păzi)
*Oile pasc pe izlazul de la marginea satului. (a se hrăni, rupând cu gura iarba, plantele).
[Sens figurat: În viaţă necazurile te pasc de pretutindeni.]
2 . Cratima: în versul “Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
- leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “Una-i”;
- marchează absenţa vocalei “î”: “lumea-nchipuirii”;
- are rol prozodic, acela de a păstra măsura versurilor;
3. Lipsa acordului articolului posesiv la atributul substantival genitival contribuie la păstrarea ritmului (piciorul metric) şi a măsurii în versificaţie; poate fi şi o licenţă poetică motivată de acordul prin atracţie, adică articolul posesiv se acordă cu substantivul cel mai apropiat, “visării”.
4. Efect expresiv: Repetiţia adverbului “unde” construieşte enumerarea simbolică a locurilor care compun spaţiul terestru al naturii (”unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri”; “Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină”), cu puternice reverberaţii spirituale în simţirea eului liric (”Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,/Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.”). Efectul expresiv al repetiţiei este susţinut, de asemenea, de valenţa divină a revelaţiei eului liric (”sfinţii”) privind iminenţa morţii/ condiţia sa de muritor.
5. Cele patru structuri care evidenţiază reveria eminesciana în text:
“Turma visurilor mele”
“pe-a visării lucii valuri”
“lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
“lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur”
6. Elemente de prozodie:
- strofe de şase versuri (sextine);
- rima împerecheată alternează cu cea îmbrăţişată;
- măsura versurilor este de 15-16 silabe;
7. Prezenţa eului liric este argumentată de următoarele mărci lexico-gramaticale:
- prezenţa pronumelui de persoana I singular “mele”; “eu”;
- prezenţa verbelor la persoana I singular “(le) pasc”
- adresarea directă prin:*utilizarea pronumelui de persoana a II-a singular: “tu” (vocativ), “te”;
- adresarea directă prin prezenţa verbelor la persoana a II-a singular: “Mergi” (imperativ) şi “cerci”, “(s-o-) ntocmeşti”;
8. Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă, a cărei interpretare specific eminesciană implică reflectarea sensibilă a iubirii şi a morţii, prin funcţia expresivă şi estetică a imaginilor vizual-cromatice: strălucirea aurului (”oi de aur”, “flori de aur”) sugerează extazul spiritual al eului liric şi perfecţiunea naturii interioare/exterioare; argintiul lunii armonizează motivele cosmice (soarele şi stelele) sugerând feeria şi candoarea emoţiei lirice (”luna argintie […] basmele copile cresc”); “laur verde” ilustrează victoria speranţei pusă în antiteză cu structurile “ramurile negre” şi “moartea cu-aripi negre” care trimite către prăbuşire spirituală, către moarte.
9. Comentarea versurilor:“Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,/ Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,/ Când în straturi luminoase basmele copile cresc.”
Versurile de mai sus sugerează ideea unui univers magic, în care se păstrează candoarea şi strălucirea spirituală a basmelor. Astru tutelar în lirica eminesciană, “luna argintie” (epitet cromatic) are puteri supranaturale asupra lumii, iar prin comparaţia cu soarele “palid dulce” îşi extinde vraja şi în timpul zilei, prin inversiunea “a stelelor ninsoare”. Luna, noaptea, stelele sunt motive recurente în poezia eminesciană, evidenţiind apartenenţa la romantism. Astfel, tabloul naturii este unul nocturn, învăluit în mister, luminat doar de aştrii cereşti ale căror “straturi luminoase” creează cadrul propice pentru starea extatică de visare.
10. Antiteza din ultima strofă aşază în opoziţie (contrast) lumea imaginară a fericirii, “lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”, cu lumea reală “lumea cea aievea, unde cu sudori muncit”, sugerând contradicţia extaz-nefericire. Opoziţia în repetiţie a pronumelor nehotărâte “Una - Alta” ilustrează imposibilitatea împlinirii aspiraţiilor de fericire într-o lume pragmatică, în care se manifestă nepăsarea acerbă faţă de superioritatea gândirii: “Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci”.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori” (G. Călinescu, Aforisme şi reflecţii).
Sunt de acord cu afirmaţia lui George Călinescu privind indulgenţa şcolară care, dacă este prea multă, duce la scăderea valorilor umane. Formarea personalităţii şi a culturii individului se pregăteşte încă din perioada şcolii.
Un prim argument este imprimarea ideii că, în lipsa unei educaţii corespunzătoare, omul nu se poate afirma în totalitate, ceea ce duce la diminuarea valorilor sale spirituale. Cu alte cuvinte, la vârsta adolescenţei, se poate imprima cu uşurinţă o întreagă paletă de trăsături caracteriale şi de comportament, iar prin pregătirea continuă şi serioasă se poate forma şi o cultură generală solidă. De aceea, exigenţa profesorilor este esenţială pentru fiecare dintre noi, corectitudinea notării şi conştientizarea permanentă a elevului privind nivelul de pregătire la care se află constituie principalele pârghii pentru formarea acestuia atât caracterial cât şi spiritual. Elevul trebuie să fie mereu impulsionat de către cadrele didactice, dar totdeauna să existe stimuli diversificaţi dar cu acelaşi scop: educarea în mod eficient şi reliefarea eventualelor talente sau valori. De pildă, atunci când un profesor acordă note mari, fără acoperire în cunoştinţele elevului, se produce o adevărată “inflaţie de valori”, întrucât se uniformizează, prin diminuare, competenţele fiecăruia. Astfel, în absenţa unor imbolduri corecte, şansele de eşec ale individului se măresc considerabil, el neavând o direcţie stabilă şi nici posibilitatea de a judeca în mod raţional deciziile majore ce au să-i schimbe cursul vieţii.
Prin urmare, afirmaţia “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori” conform căreia severitatea şcolară, în scop instructiv-educativ este necesară în stabilirea unei direcţii către găsirea identităţii de sine şi formarea personalităţii în plan spiritual şi cultural, are o baza bine întemeiată, reprezentând un adevăr universal-valabil.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Instanţele comunicării narative dintr-o povestire studiată:
* Povestirile volumului “Hanu-Ancuţei” de Mihail Sadoveanu şi vă recomandăm “Fântâna dintre plopi”.
* “Lostriţa” de Vasile Voiculescu - povestire fantastică.
(Roxana Blănaru)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu