vineri, 5 martie 2010

varianta 19-2007

Rezolvare limba romana (varianta 19)
Subiectul I (40 de puncte)
1. Antonime: crispate = destinse, relaxate; strălucit = tern, opac; înfăşoară = desfăşoară, desface; îmbelşugat = sărăcăcios, sterp;
2.Virgula din primul vers marchează stilistic o enumeraţie. Cea de-a doua virgulă este o respiraţie în interiorul versului şi o licenţă poetică, întrucât desparte subiectul multiplu de predicat. Cele două puncte atrag atenţia asupra explicaţiei sub forma descrierii prin imagini vizuale. Virgula din finalul celui de-al treilea vers desparte regenta de subordonată şi marchează un accent ideatic de natură concesivă. Punctele de suspensie din finalul strofei sugerează o stare meditativă, o permanentizare a ideii în viziunea eului liric.
3. Sens conotativ: În neguri de trecut, Ştefan cel Mare trăieşte prin faptele de vitejie.
Mă copleşesc nouri de melancolie.
4. Schimbarea categoriei gramaticale: “De-un strălucit albastru viziunea lui e plină”
5. Imagini artistice ale copacului: “mii de crengi crispate”, “casca lui de frunze”, “rod îmbelşugat”
6. Figură de stil: Personificarea copacului, căruia i se atribuie trăsături umane: “hipnotizat”, “ar vrea/ Să sfarăme”, “să bea”
7. Lirism obiectiv: Pronumele şi verbele la persoana a III-a singular: “ar vrea “, “să bea”, “nu-i goneşte”,”lui”, “îl înfăşoară”.
8. Poezia “Copacul” de Ion Barbu este un sonet, poezie cu formă fixă în care ultimele două strofe sunt terţete. Secvenţa lirică începe cu o conjuncţie adversativă, care aşază în relaţii de opoziţie ipostaza anterioară a copacului cu aceea din finalul poeziei. Toamna, definită prin epitetul augmentativ în inversiune “augusta toamnă”, înfăşoară copacul în culorile apusului de soare, iar copacul se pleacă recunoscător sub greutatea roadelor, ocrotite de “casca lui de frunze”. Echilibrul universal este asigurat de legile nescrise ale existenţei, epitetul în inversiune “obşteasca armonie” asigurând lumii împăcarea cu sine şi gratitudinea pentru “rod îmbelşugat: “În toamna lui, copacul se-nclină către glie”.
9. Titlul format din substantivul comun, articulat “Copacul” metaforizează poetul, artistul, omul creator de frumos, care, asemenea copacului, rezistă tuturor vicisitudinilor vremii şi reuşeşte să aibă “rod îmbelşugat”. Poezia redă, prin imaginarul artistic specific barbilian, soarta oarecum blestemată a artistului care, aflat în toamna vieţii, a creat roade bogate, acestea putând fi opera artistică.
10. Descrierea - ca mod de expunere în creaţiile lirice:
* imagini artistice: vizuale (”Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat”);
* figuri de stil: personificarea (vezi pct.6), epitete în inversiune: “limpedea lumină”, “umeda perdea”, “obşteasca armonie”.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “La toate popoarele civilizate viaţa de familie este baza ordinii sociale şi de stat.” (Valeriu Branişte)
Sunt perfect de acord cu afirmaţia lui Valeriu Branişte, aceea că “La toate popoarele civilizate viaţa de familie este baza ordinii sociale şi de stat”.
Ca prim argument, menţionez faptul că educaţia primară a copilului este făcută de părinţii acestuia, care trebuie să imprime în mentalitatea micuţului normele de conduită valabile în societate şi să îi insufle concepţia de bun cetăţean. Dacă acestea nu sunt înfăptuite până la o anumită vârstă, de regulă până la 7 ani, copilul nu va mai recepta cu uşurinţă faptele şi atitudinile din jur şi va avea o gândire confuză sau săracă.
În al doilea rând, este cunoscut şi demonstrat ştiinţific faptul că majoritatea infractorilor şi a delincvenţilor juvenili provin din familii dezbinate sau cu grave probleme comportamentale, cum ar fi consumul abuziv de alcool şi de substanţe ilegale (droguri), violenţă fizică şi verbală, boli psihice etc. De aceea, statul încearcă să îndepărteze copii abuzaţi din căminul lor şi să îi plaseze în grija unor asistenţi maternali sau chiar să fie propuşi spre adopţie, dacă părinţii lor decad din drepturi. Aceste măsuri sunt considerate şanse reale pentru micuţii năpăstuiţi să se integreze în societate şi să fie ţinuţi departe de ilegalităţi.
În concluzie, viaţa de familie armonioasă oferă societăţii cetăţeni cu simţ civic şi comportament social adecvat.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia unui personaj de inspiraţie istorică, prin referire la o operă epică sau dramatică:
* Alexandru Lăpuşneanul” - nuvela istorică “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
* Răzvan - drama istorică romantică “Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu Hasdeu
(Alina Neacşu)

varianta 18-2007

Rezolvare limba romana (varianta 18)
Subiectul I (40 de puncte)
1. Câmpul semantic al timpului: “ceas”, “veac”, “univers”, “nicicând”, târziul
2. Virgulele din prima strofă• marchează o enumeraţie de substantive: “hotare, veac, tărâm”.
3. Sinonime: umblăm = mergem, ne deplasăm; cer = boltă; cumpănim = cântărim, chibzuim; nicicând = niciodată
4. Omonimia cuvântului cer: Ỉn urma avionului a rămas pe cer doar un nor de fum. Îi cer cartea astăzi, la şcoală.
5. Tema naturii; tema condiţiei omului în lume/ motivul aştrilor;
6. Prezenţa eului liric: pronumele la persoana I plural:”noi”, “ne” şi verbe la persoana I plural: ”umblăm”, “suntem”, “pierdem”
7. Versul “Hotare, veac, tărâm s-au şters” reprezintă o enumeraţie metaforică pentru trecerea ireversibilă a timpului şi nemărginirea spaţiului.
8. Cuvintele “cer” şi “pământ” din strofa a II-a se află în relaţii de opoziţie, sugerând elementele esenţiale care compun Universul, un plan terestru şi un plan cosmic: “tot ce sub noi era pământ” […] “Un cer deasupra ne-a rămas”.
9. Penultima strofă a poeziei începe cu o metaforă sugestivă pentru dorinţele omului, fascinat de evenimente cosmice misterioase, cum este căderea stelelor, despre care mitologia populară spune că se întâmplă ceva important celui care vede acest fenomen: “Vreo stea când cade din tării,/ fără să vrei, spre ea te ţii”. De altfel, adresarea directă la persoana a II-a singular are nuanţă sentenţioasă. Aspiraţiile înalte ale omului îl determină să facă eforturi deosebite ca să prindă steaua strălucitoare, însă numai imaginea îţi rămâne, imposibilitatea realizării idealului dă o notă elegiacă poeziei: “şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi,/ Lucirea numai i-o cuprinzi”. Rima este împerecheată, măsura versurilor este de 8 silabe.
10. Expresivitatea se defineşte prin împletirea modurilor şi timpurilor verbale. Prezentul gnomic al verbelor exprimă o acţiune continuă, permanentizarea stărilor eului liric: “umblăm”, “suntem”, “pierdem”, “mergem”, “cade” etc., îmbinat cu timpul trecut ,”era” şi “a rămas”, care sugerează absenţa oricărei finalizări a stării de prăbuşire, de confuzie existenţială. Conjunctivul verbelor “să vrei”, “s-o prinzi”, “să nu ne-ajungă” exprimă năzuinţa de izbândi, însă totul rămâne la stadiul de dorinţă, fără o certitudine a finalizării.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Sibiu, 29.06.2007*** Î
Dragă Rareş,
Îţi scriu aceste rânduri pentru a-ţi povesti cele petrecute la festivitatea de împlinire a o sută de ani de la înfiinţarea şcolii noastre, Liceul Teoretic “Emil Cioran”, mândria Clujului.
Pregătirile au început cu două săptămâni înainte, pentru a fi siguri că totul va ieşi perfect în acest moment unic pentru noi toţi, elevi şi profesori. Fiecare clasă şi fiecare elev trebuia să participe efectiv la sărbătoarea liceului, aşa că imaginaţia şi-a spus cuvântul, pe toţi ne-a cuprins o frenezie fără margini. S-au organizat scenete ancorate în vremea de demult, de la începutul secolului al XX-lea, am imaginat costume, dialoguri şi relaţii comportamentale din epocă. Alţii au cântat un repertoriu din vremea aceea, însă eu m-am implicat în organizarea festivităţii ca atare. Am conceput invitaţiile pentru oficialităţi şi foşti absolvenţi şi am ajutat la crearea discursului pe care trebuia să-l ţină şeful de promoţie din anul acesta, care este coleg de clasă cu mine.
În ziua cea mare totul era pregătit ca la carte. Ghirlandele de flori, baloanele şi pancartele cu cele mai surprinzătoare texte de bun-venit au fost atracţia principala pentru cei care ni s-au alăturat la această “seculară” sărbătoare.
În final, s-au oferit coroniţe şi diplome elevilor merituoşi, iar medalia omagială a fost înmânată invitaţilor. Toţi aveau în privire o încântare nemărginită şi o bucurie greu de controlat.
Să ştii că unul dintre absolvenţii liceului nostru, promoţia 1981 este profesor de matematică la un liceu din Sibiu, dar nu la tine la şcoală. Când ne vom întâlni am să-ţi arăt diploma pe care am primit-o şi de care sunt foarte mândru.
Cu drag,
Alexandru/ Alexandra
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Aspecte ale fantasticului într-o nuvelă studiată:
* “Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu
* “La ţigănci” de Mircea Eliade
(Roxana Nădăşanu)

varianta 17-2007

Rezolvare limba romana (varianta 17)
Subiectul I (40 de puncte)
1. Câmp lexical “umiditate”: moină, apă, umezeală, ud, noroi, stropi, ninge
2. Cratima leagă două cuvinte ca să micşoreze numărul de silabe, păstrând astfel măsura versurilor. Altă funcţiune este de a marca înlocuirea vocalei iniţiale “î”, în cuvântul încet;
3. Cuvinte derivate de la “a fi”: fiinţă, fire, a fiinţa, a înfiinţa, a desfiinţa, a reînfiinţa
4. Expresii/locuţiuni cu “a sta”: a sta de vorbă; a sta locului; a sta pe bară; a sta ca prostul; a sta la masă; a sta pe gânduri;
5. „Un clavir îngână-ncet la un etaj” – imagine auditivă
„Stropii sar” – imagine vizuală
6. - Prezenţa eului liric:
- verbele la persoana I singular– „stau”, „să nu mai ştiu”
- pronumele la persoana I singular –„mea”
7. Punctele de suspensie marchează o pauză mare în cursul vorbirii şi îndeamnă la meditaţie;
Linia de pauză oferă o explicaţie, o variantă de acţiune prin versul “Un bec agonizează, există, nu există”, putând fi consideraţie şi ca o propoziţie incidentă. În strofa a doua linia de pauză creează o atitudine afectivă a eului liric, o intonaţie deosebită privind exprimarea stării de deprimare cauzată de iubire/iubită. Linia de pauză din ultima strofă urmează după o comparaţie, completând imaginea deprimantă a oraşului: “Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj - / Stropii sar,/ Ninge zoios”.
8. În strofa a doua a poeziei „Nocturnă”, George Bacovia prezintă oraşul ce „doarme ud în umezeala grea”, imagine construită printr-o personificare. Apa, ca în toate creaţiile lirice bacoviene, este un element dezintegrator de materie ce provoacă eului liric stări de disperare şi degradare psihică, fără soluţie de ieşire din impas: “Şi porţile grele se-nchid”. În oraşul amorţit, atmosfera este apăsătoare, insalubră de “umezeala grea” („Case de fier în case de zid/ Şi porţile grele se-nchid”), iar iubita face parte din acest decor şi împrumută trăsăturile lui degradate.
9. Titlul „Nocturnă” este potrivit ales pentru conţinutul poeziei, sugerând în fiecare dintre strofe o trăsătură specifica nopţii: în prima strofă „un bec agonizează, există, nu există” stând să se stingă; în a doua, oraşul aproape amorţit, inactiv „doarme ud în umezeala grea”, iar în ultima, “Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj-”.
10.Trăsături simboliste:
*Principalele atitudini poetice sau stări sufleteşti specifice simbolismului sunt tristeţea, spleen-ul, oboseala psihică, disperarea, toate fiind sugerate prin simbolurile prezente în poezie: umezeala, glodul, agonia becului, piaţa tristă, porţile grele, trist bagaj etc.
*Acţiunea apei ca element distrugător de materie, degradant, provocatoare de disperare, de isterie şi disconfort sufletesc.
* Imaginea oraşului de provincie ca spaţiu închis, apăsător şi înăbuşitor, în care eul liric se simte claustrat, fără soluţie de evadare, de eliberare: “Şi porţile grele se-nchid”.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Când nu găseşti cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a limpezit încă.” (Nicolae Iorga, Cugetări)
Nicolae Iorga opinează că până în momentul în care nu ţi se formează limpede, clar, ideea pe care vrei sa o exprimi, nu îţi găseşti cele mai potrivite cuvinte cu uşurinţă. După părerea mea, afirmaţia este întemeiată, reflectarea gândirii devenind mai dificilă în momentele în care nu ne găsim cuvintele pentru a exprima fluent şi coerent ideea pe care vrei să o transmiţi.
În susţinerea acestei opinii, voi aduce câteva argumente şi exemple edificatoare. În primul rând, doza de incertitudine asupra ideii ce urmează a fi expusă constituie un motiv puternic pentru confuzia exprimării.
Un al doilea argument în sprijinul afirmaţiei de mai sus îl reprezintă necunoaşterea unor termeni adecvaţi prin care să dezvolţi subiectul abordat, lipsa lecturii fiind evidentă, întrucât numai citind îţi poţi forma un vocabular bogat, în care să găseşti imediat expresiile propice conturării ideilor.
Pe de altă parte, câţi oameni nu vorbesc încontinuu, având o locvacitate (vorbărie) obositoare, la care interlocutorul nu face faţă, renunţă să se mai concentreze şi nu înţelege nimic. De altfel, în studiul “Beţia de cuvinte”, subintitulat “Studiu de patologie literară”, Titu Maiorescu satirizează fraza supraîncărcată şi, prin aceasta, confuză, numind boala ce care suferă flecarul “lipsă de idei”.
În concluzie, consider că atunci când gândeşti şi ai într-adevăr ceva de transmis interlocutorului, când gradul de cultură nu tinde către zero, găseşti totdeauna cele mai potrivite cuvinte şi poţi impune respect şi consideraţie.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia relaţiilor dintre două personaje care aparţin unui roman obiectiv studiat:
Felix şi Otilia - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
Mara şi Persida - “Mara” de Ioan Slavici
(Gabriela Murea)

varianta 16-2007

Rezolvare limba romana (varianta 16)
Subiectul I (40 de puncte)
1. Sensul cuvintelor: “sporeşte” = înaintează, avansează; “cresc” = se înalţă, se dezvoltă, se ridică
2. Linia de pauză are două funcţiuni cu totul diferite (cf. I.O.O.P. elaborat de Academia Română):
- linia de dialog - marchează începutul vorbirii fiecărei persoane care ia parte la convorbire:
“- Unde te duci aşa de grăbit? mă întreabă Ioana
- La cinematograf, ca să văd filmul cu Ştefan Iordache - răspunde precipitat Ion”
- linia de pauză marchează o apoziţie: “Moşneagul nostru - Ilie al Amariei - ne-a dat cele mai înţelepte sfaturi.”
3. Sens denotativ: Îngrijorarea se vedea pe fruntea lui plină de riduri.
Sens conotativ: Mihai este în fruntea listei cu olimpicii de la matematică, având cel mai mare punctaj.
4. Prezenţa eului liric: pronumele şi verbele la persoana I singular “eu”, “meu”, “n-am”, să îngân”, “nu reiau”ţ
5. Tema timpului filozofic, tema naturii
6. Figură de stil: Metafora revelatorie “În trupul meu timpul sporeşte de la o zi mai firav” este o confesiune poetică în care eul liric ilustrează trecerea implacabilă şi ireversibilă a timpului, efectele fiind vizibile atât în sine cât şi în natură.
7. Ultima strofă începe cu o enumeraţie “Fosforul şi apa, cărbunele, galbenul sulf”, elementele componente ale materiei pe care timpul le favorizează, deoarece ele “în lamură dau”. Perenitatea naturii este în antiteză cu efemeritatea omului. Poezia se termină cu o metaforă revelatorie “ Eu trepte în sus – nu reiau”, care reprezintă o sentinţă a eului liric. Condiţia de muritor ilustrează cât de limitat este destinul omului, care trăieşte cu certitudinea că fiecare zi care trece este o treaptă mai puţin către moarte.
8. Titlul scris în limba latină “Ecce Tempus” (”Iată timpul”) se identifică în totalitate cu tema filozofică a poeziei. Eul liric sugerează trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului pentru om în contrast cu regenerarea continuă a naturii: “Numai în arbori inelele anilor/ mereu se lărgesc” - “eu fiul lor, cât de bătrân!”.
9. Expresivitatea poetică presupune exprimarea plastică a ideilor, fiecare timp al verbelor având o anumită semnificaţie. În prima strofă, verbele la prezent “se lărgesc”, “sporeşte” permanentizează efectele timpului asupra arborilor care mereu întineresc, în timp ce, pentru om, timpul se diminuează, devenind “mai firav”. În strofa a doua verbul la conjunctiv “să îngân” exprimă dorinţa şi năzuinţa eului liric de a fi mereu tânăr, precum “toate popoarele”, dar fără posibilitatea împlinirii visului. În ultima strofă predomină verbele la prezent “dau”, “cred”, “nu reiau” care accentuează condiţia de muritor a omului în antiteză cu regenerarea continuă a materiei.
10. Modernismul aduce noi concepţii, tematici, procedee şi abordări în literatură.
*Ingambamentul este un procedeu stilistic specific modernismului care constă în continuarea unei idei poetice în versul următor, fără a marca aceasta printr-o pauză, ci numai prin începerea versului cu literă mică: “Numai în arbori inelele anilor/ mereu se lărgesc”.
*Tema filozofică a poeziei, *rima variabilă, *măsura inegală a versurilor.
Subiectul al II- lea (20 de puncte)
Cluj, 29 iunie 2007***
Dragă Andrei,
Nu am mai vorbit demult şi îmi pare rău că nu ţi-am mai scris, dar a fost o perioadă agitată şi plină de evenimente, iar timpul nu ştiu unde zboară atât de repede, unde se grăbeşte omenirea?!
Deşi a trecut ceva timp de când ai dat bacalaureatul, cred că îţi mai aduci aminte de emoţiile, nesiguranţa de sine şi stările confuze de atunci. Nici nu-ţi pot reda în cuvinte ce perioadă cu încărcătură emoţională aproape de nesuportat. Sunt fericită să te anunţ că am luat medie mare la examenul de bacalaureat, peste 9,50 şi victoria aceasta mi-a redat încrederea în valoarea cunoştinţelor mele. Ca urmare, am intrat la Academia de Studii Economice la toate facultăţile la care am dat examen de admitere, în număr de patru. Nu aş fi reuşit, probabil, să trec peste aceste dificultăţi de ordin material şi emoţional, dacă nu era mama mea care să mă susţină consecvent în toate situaţiile. Altruismul ei, dăruirea de sine până la sacrificiu, şi, crede-mă, nu exagerez deloc, m-a inspirat, m-a motivat şi am învăţat de la ea să-mi stabilesc o ierarhie a obiectivelor mele.
Izbânzile la examene mă determină să iau în considerare, în continuare, sfaturile mamei, îndrumările pe care se străduieşte să mi le insufle fără ostentaţie, ca să mă pot încadra în societate, fără prea mari eforturi de adaptare.
Îţi reamintesc adresa mea, ca să te oblig astfel să-mi scrii şi poate ne întâlnim şi noi vara aceasta, mai ales că este prima mea vacanţă relaxată: Cluj, str.Florilor, numărul 15.
Cu drag,
Mihai/ Mihaela
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
Subiectul al II- lea (30 de puncte)
Condiţia femeii ilustrată într-un roman studiat:
* Otilia - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* Ela - “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu
* Maitreyi - “Maitreyi” de Mircea Eliade
* Mara - “Mara” de Ioan Slavici
* Vitoria Lipan - “Baltagul” de Mihail Sadoveanu

varianta 15-2007

Rezolvare varianta 15 Limba Romana
Subiectul I (40 de puncte)
1. Sinonime: se liniştesc = se domolesc, se opresc; suflet =spirit; veşnic = veşnic; dăinuie = durează, se perpetuează;
2. Folosirea virgulelor are în această poezie diverse roluri. În prima strofă, prima virgulă coordonează prin juxtapunere două propoziţii (”Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,/gornicul nu mai vorbeşte”). A doua şi a treia virgulă marchează enumeraţia de substantive („păsări, sânge,ţară şi aventuri”) şi de complemente.(”fără azi, fără ieri”).
3. Câmpul semantic al nopţii: stele, întunericul;
4. Poezia „Somn” de Lucian Blaga se înscrie în modernism. Una dintre trăsăturile specifice acestui curent este inovaţia în ceea ce priveşte structura versurilor. Scrierea unor versuri cu literă mică este un procedeu numit ingambament (enjanbament) care asigură continuitatea ideii poetice, care este astfel exprimată într-o frază complexă, formată din mai multe versuri(„Dăinuie un suflet de adieri,/ fără azi, fără ieri”)
5. Imagini artistice: „Dănţuiesc stele în iarbă”-imagine vizuală şi motorie; „zvonuri surde prin arbori” - imagine auditivă;
6. Motivul somnului; motivul nopţii;
7. Figură de stil: Enumeraţia „păsări, sânge, ţară şi aventuri” reprezintă simboluri care compun natura telurică şi natura umană, care capătă un aer liniştit, tihnit la lăsarea nopţii.
8. Incipitul poeziei plasează cititorul într-un cadru nocturn, când planul cosmic, reprezentat de stele, se întrepătrunde cu cel terestru („iarbă”). În noapte, numai stelele sunt animate, oferind un spectacol mirific, construit prin personificarea stelelor („dănţuiesc stelele”). Finalul oferă poeziei profunzimea filozofică specifică operei lui Blaga, prezentând un spaţiu personal, al provenienţei, al originii spirituale a eului liric. În somn (metaforă pentru o stare de linişte, de calm care îi permite să mediteze şi să reflecteze asupra misterului “ieşirii în lumină”), eul liric simte chemarea sângelui, a originilor sale (comparaţia „sângele ca un val”). Viziunea asupra morţii nu mai este, ca la începutul creaţiei, o presimţire, ci o asociază cu motivul somnului, poetul însuşi simţindu-se legat de ideea increatului, ceea ce face posibilă ieşirea din timp: “În somn sângele meu ca un val/ se trage din mine/ înapoi în părinţi.”
9. Titlul este o metaforă revelatorie pentru tihna sufletească necesară poetului pentru reculegere, regăsire şi întoarcerea la rădăcini. Într-un cadru nocturn, când toată natura se domoleşte („Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,/ gornicul nu mai vorbeşte”; „se liniştesc păsări, sânge, ţară şi aventuri”, „întunericul fără de martori”) eul liric se cufundă într-o stare profundă de meditaţie asupra misterelor lumii: strămoşii, ieşirea în lumină, moartea etc.: „În somn sângele meu ca un val, se retrage din mine/înapoi la părinţi”.
10. Modernismul poeziei:
- * prezenţa metaforelor revelatorii;
- * ingambamentul - ca inovaţie modernistă în structura poeziei;
-* rimă albă, măsura versurilor variabilă
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Nicăieri nu poate fi omul mai fericit decât în mijlocul familiei sale” (Proverb românesc)
Afirmaţia proverbului românesc -„Nicăieri nu este mai fericit omul decât în mijlocul familiei sale”- este în concordanţă cu părerea mea despre relaţiile interfamiliale şi anume că omul se poate dezvolta armonios, poate trăi în pace şi mulţumire numai în cadrul unei familii bine închegate şi sănătoase moral.
În primul rând, familia oferă stabilitate, confort şi siguranţă. Oricine se simte protejat, liniştit când ştie că are alături persoane care îi doresc binele, sunt gata să îl sprijine în mod necondiţionat atunci când are probleme. De altfel, moralistul Slavici îşi începe nuvela “Moara cu noroc” cu un adevăr universal-valabil, venit din înţelepciunea populară, povaţă pe care o rosteşte bătrâna soacră a lui Ghiţă: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia lui, că dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit”.
În altă ordine de idei, în familie, fiecare se poate bucura cu adevărat de realizări, de împliniri, poate comunica sincer cu ceilalţi, se poate baza pe sfaturile lor, pe sprijinul şi dăruirea lor totală. Orice împlinire este trăită la cote amplificate, întrucât ea aduce bucuria izbânzii şi în celelalte inimi, nu numai în sufletul celui care şi-a împlinit un ideal. Asemenea se petrec lucrurile şi într-un eşec, tristeţea fiind împărtăşită cu ceilalţi, încurajarea, sprijinul moral făcând posibilă revigorarea forţei interioare şi a curajului de a încerca încă o dată.
În concluzie, omul este cu adevărat fericit în mijlocul familiei, cu care împarte bucuriile şi tristeţile, împlinirile şi eşecurile, visurile şi deziluziile.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Romanul de tip obiectiv:
* “Mara” de Ioan Slavici
* “Baltagul” de Mihail Sadoveanu
* “Ion” de Liviu Rebreanu
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
* “Moromeţii” de Marin Preda
(Alina Ruxandra Marin)

varianta 14-2007

Rezolvare varianta 14 Limba Romana
Subiectul I (40 de puncte)
1. Polisemia cuvântului “timp”: A trecut ceva timp de când nu ne-am văzut. Mai am timp o jumătate de oră ca să scriu tema la română. Ion şi Maria au sosit în acelaşi timp. Săptămâna viitoare va fi un timp ploios.
2. Linia de pauză se foloseşte în interiorul enunţului pentru a delimita apoziţia “departe”, de complementul de loc “La orizont”, pe care-l explică; Linia de pauză din versul al treilea marchează o pauză în vorbire cu scopul de a accentua chinul căldurii excesive, al dogoarei din timpul verii, având totodată rol stilistic, cu nuanţă metaforică.
3. Expresii/locuţiuni: în floarea vârstei; a prinde floare; floare la ureche; copil din flori;
4. Cuvinte în relaţie de sinonimie: lan de grâu - spicele; la orizont - departe;
5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri din poezie este o caracteristică a poeziei moderne, specifică liricii lui Lucian Blaga şi sugerează continuitatea ideilor exprimate anterior, procedeu prozodic numit ingambament (enjambament);
6. Tema timpului; motivul arşiţei;
7. Figuri de stil: Personificarea “fulgere fără de glas” sugerează absenţa tunetelor, fenomenul fiind astfel umanizat, lipsit de agresivitate sonoră;
zvâcnesc din când în când
Comparaţia “fulgere//[…] ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse/ din trupul care le purta” semnifică amploarea ameninţătoare prin care fenomenul naturii prevesteşte schimbarea vremii caniculare.
8. În ultima strofă a poeziei “Vară” de Lucian Blaga se manifestă stări elegiace şi atitudini meditative ale poetului. Principala figură de stil este personificarea, armonizarea spicelor ce-şi “ţin la piept grăunţele/ca nişte prunci ce sug” cu omul, principalul beneficiar al roadelor. Timpul, personificat şi el, se scurge încet, “îşi întinde leneş clipele”, apoi adoarme “între flori de mac”. El capătă dimensiuni umane, deoarece la “ureche-i ţârâie un greier”. Imaginea auditivă a greierilor constituie o muzică ancestrală, cosmică, în armonie desăvârşită cu pământul şi roadele sale.
9. Titlul poeziei semnifică anotimpul descris în textul liric, fiind exprimat prin substantivul nearticulat ”vară”, care sugerează un spaţiu nelimitat şi un anotimp încremenit de arşiţa dogoritoare din sufletul poetului.
10. Caracteristici ale descrierii:
* imagini vizuale (”La orizont […] fulgere/ […] zvâcnesc din când în când); imagini auditive (”ţârâie un greier”, “cântec de lăcuste”)
* prezenţa figurilor de stil: epitete (”lungi picioare”), comparaţii (”fulgere […] ca nişte lungi picioare de păianjen”), personificări (”fulgere fără glas”)
Subiectul al II-lea (20 de puncte
Vaslui, 29.06.2007***
Dragă Emil,
Îţi scriu aceste rânduri cu o mare încărcătură de nostalgie, aducându-mi aminte de un loc în care mi-am petrecut cele mai frumoase zile ale copilăriei: la stâna bunicului meu din Carpaţii Orientali. De acolo, de sus, se vedea până în depărtare, tot ţinutul, cu o adevărată rapsodie de culori, de la verdele intens, la stânca maronie, golaşă, de la satele ce păreau nişte mărgele înşirate pe linia orizontului, la sălbăticia locurilor, unde mâna omului nu a apucat să strice feeria peisajului magnific. Un zvon de ciripit venea de nicăieri, umplea văzduhul cu un farmec neştiut, pe care-l absorbeai cu nesaţ prin toţi porii, cu toate simţurile în alertă.
Stâna bunicului este o întindere mare de iarbă verde şi grasă, un pâlc de copaci umbroşi mărginesc locul, cerul era albastru şi aproape, că-ţi venea să pui mâna pe el, iar aerul tare şi limpede îţi producea ameţeală.
Îţi povestesc toate acestea, deoarece urmează să mă duc din nou în vârf de munte, la capătul lumii, unde mă aşteaptă brânză şi lapte pe care numai bunicul ştie să le amestece cu mămăligă, încât mănânci până simţi că plesneşti. Tu ştii că locuiesc în oraşul Vaslui, tot în zona Moldovei, dar atmosfera, este poluată şi, deşi strada Primăverii este flancată de pomi şi în fiecare curte există o mare varietate de flori, nimic nu se compară cu peisajul montan, unde te invit să vii şi să petrecem împreună vacanţa de vară. Ce părere ai? Te aştept cu nerăbdare şi-ţi promit că n-o să regreţi niciun minut petrecut acolo.
Cu drag,
Andreea/Andrei Popescu
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Conceptul nuvelă psihologică:
*”Moara cu noroc” de Ioan Slavici
*”În vreme de război” de Ion Luca Caragiale
(Andra Mihaela Ioniţă)

varianta 13-2007

Rezolvare varianta 13 Limba Romana
Subiectul I (40 de puncte)
1. Polisemia cuvântului “inimă”:
*La jocul de cărţi a câştigat cu un valet şi un as de inimă roşie.
*Am învăţat la biologie despre inimã.
2. Rolul cratimei:
* “ nu-mi”: cratima leagă negaţia de pronume, pentru pronunţarea celor douã cuvinte într-o singură silabă; cratima înlocuieşte vocala “î” care lipseşte pronumelui (îmi).
* “- Ştiu”: are rol de linie de dialog şi marchează vorbire directã
3.Versul “Sunt beat de lume şi-s păgân” ilustrează concepţia filozofică a lui Lucian Blaga, exprimată în multe dintre creaţiile sale lirice. Cunoaşterea luciferică înseamnă pentru eul liric cunoaşterea prin iubire: omul trebuie să se reveleze în faţa misterelor Universului, ci nu să le lămurească.
4.Câmp semantic “sacru”: sfânto, rai, eretic, iad, păgân;
5. Tema cunoaşterii; motivul sacru/profan; motivul lumină/întuneric; motivul iad/rai
6. Imagine vizuală:” îl lumineazã iadul cu flãcãrile lui”
7. Figuri de stil: “Sunt beat de lume”-metaforã-sugerează ideea filozofică a eului liric care iubeşte cu patimă lumea în care trăieşte, Universul, definind cunoaşterea luciferică;
“cãldura răului”-oximoron- semnifică forţa păcatului, puterea pe care o are rãul asupra oamenilor.
8. Ultimele patru versuri ale poeziei ilustrează teoria filozofică despre manifestarea în lume a Binelui şi a Răului, existente în aceeaşi cantitate şi de forţe egale, care se opun, asigurând astfel stabilitate şi echilibru Universului. Lumina este metaforă revelatorie pentru “cunoaştere”, sugerând ideea că Binele şi Răul se află în relaţie de reciprocitate: ce rost ar mai avea Raiul, dacă n-ar exista Iadul, ca eventualitate a Răului? Interogaţia retorică este o întrebare filozofică la care gânditorul dă o variantă de răspuns constând în ideea unităţii contrariilor “Bine/Rău”.
9. Titlul poeziei “Lumina raiului” este o metaforã revelatorie care defineşte cunoaşterea lucifericã, având rolul de a potenţa misterul. Lumina simbolizeazã binele, ce este pus în evidenţă de flãcãrile iadului.
10. Textul este construit pe antiteza dintre Bine şi Rău, pe această unitate a contrariilor care asigură Universului stabilitate şi echilibru. Cele doua forţe nu pot exista una fãrã cealaltã, ele alimentându-se reciproc. Pentru a putea observa binele trebuie mai întâi sã ştim ce înseamnă absenţa sa.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Familia este aceea care face ca omul sã treacã de la egoism la altruism”(Auguste Comte)
Consider cã afirmaţia lui Auguste Comte “Familia este aceea care face ca omul sã treacã de la egoism la altruism” este una adevãratã, care-şi dovedeşte valabilitatea în viaţa reală a omului.
Susţin această părere, deoarece opinia mea este că pentru a putea avea o familie iubitoare şi o relaţie armonioasã cu cei apropiaţi trebuie să nu te gândeşti în primul rând la tine, ci sã încerci sã te intereseze cerinţele celor apropiaţi înaintea celor personale.
Un prim argument este acela cã familia îţi este mereu alãturi în momentele grele, iar ajutorul necondiţionat nu poate fi definit de egoism, altruismul fiind sentimentul ce ne face sã vrem sa ajutãm, fãrã un scop ascuns.
De asemenea, în momentul în care iubeşti un om , este destul de greu să nu te gândeşti la binele sãu înainte de toate şi să nu îi oferi tot ce iţi stã în putinţã pentru a-i fi mai bine, chiar dacă gestul sau atitudinea ta îţi pot aduce neplăceri. Sprijinul acordat oricărui membru al familiei vine dinlăuntrul nostru, este o atitudine spontană şi afectivă, chiar dacă această reacţie presupune, uneori, sacrificiu, dar totdeauna gestul înseamnă dăruire de sine, dragoste şi ocrotire.
În concluzie, egoismul nu poate fi asociat cu familia adevărată sau cu sentimentul de dragoste şi grijã pentru cei apropiaţi, ci doar cu altruismul, cu plãcerea şi bucuria de a ajuta pe cineva drag, fără însã a urmãri sau aştepta ceva în schimb, ci numai să simţi o imensă satisfacţie.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Particularităţi ale nuvelei istorice, prin referire la o operă studiată:
* “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
(Alexandra Iazageanu)

varianta 12-2007

Rezolvare varianta 12 Limba Romana
Subiectul I (40 de puncte)
1) Sens denotativ: marmura cea rece; chip frumos; umăr stâng-
Sens conotativ: a gândurilor urme; a visurilor turme-
2) Polisemia cuvântului rece: Sezonul rece începe din noiembrie. La munte bate un vânt rece ca gheaţa.
Pentru a picta un tablou de iarnă, folosim culori reci. La restaurant am mâncat o gustare rece şi o friptură de pui.
3) Enunţul corect: El însuşi (Chiar el) a transcris cu majuscule tot textul dat, ceea ce este o mare greşeală.
4) Prezenţa eului liric: verbe şi pronume la persoana I: „şoptesc”, „eu […] îmi strâng”, „te caut”, ”minte-mi” şi adresarea directă ce accentuează subiectivismul poeziei prin verbe şi pronume la persoana a II-a singular:”chipul tău”, „Tu”, „încremenişi”.
5) Imaginarul poetic: „Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme”, „Şi toate trec ca vântul - dar chipul tău nu trece.”
6) Motivul romantic al visului; tema iubirii; tema timpului;
7) *„chip frumos”- prin utilizarea epitetului „frumos” alăturat chipului, eul liric realizează un scurt portret al iubitei, care este de o frumuseţe incredibilă, amplificând astfel intensitatea sentimentului de dragoste profundă pentru eternitate; *simetria sintactică realizată prin repetiţia sintagmei “În veci” care sugerează statornicia iubirii, eternitatea sentimentului profund al eului liric pentru femeia iubită.
În prima strofă a poeziei, eul liric ilustrează atotputernicia iubirii, care învinge raţiunea, idee construită prin personificarea “şterge vremea” şi inversiunea “a gândurilor urme”. Uitarea nu acţionează asupra sentimentului profund de dragoste, întrucât imaginea iubitei este eternizată în mintea eului liric prin comparaţia “săpată ca-n marmura cea rece” şi personificarea “uitarea mână-n noapte a visurilor turme”. Ultimul vers este o antiteză între trecerea ireveresibilă şi chipul femeii iubite, rămas veşnic în mintea şi sufletului îndrăgostitului.
9) Versurile: “O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,/ Tu, blond al vieţii mele şi-al dragostei copil!”. Dragostea eului liric faţă de iubită este extrem de puternică, invincibilă, idee exprimată prin interjecţia afectivă “O” şi exclamaţia retorică în inversiune, „cum nu pot în braţe să te omor”. În ultimul vers, poetul realizează un scurt portret fizic al iubitei, ea are părul blond „Tu, blond al vieţii mele”, este inocentă: „ şi-al dragostei copil” şi semnifică pentru eul liric viaţa însăşi. Adresarea directă „Tu” sugerează subiectivismul poeziei iar gerunziul verbului „plângând” permanentizează sentimentul de iubire.
10) Expresivitatea stilistică a poeziei sporeşte emoţia artistică a cititorului prin permanentizarea sentimentului de iubire sugerat de verbele la persoana I şi timpul prezent: „şterge”, „ eşti”, „trec”, „şoptesc”. Adresarea directă la persoana a II-a (”chipul tău nu trece”, “Te caut pretutindeni”, “Tu, chip frumos”, “Tu, blond al vieţii mele”) ilustrează dragostea eului liric pentru iubita ideală, sentiment profund, intens, săpat în sufletul lui „ca-n marmura cea rece”, iar repetarea adverbului de timp „în veci” sugerează faptul că iubirea este eternă, înrădăcinată în mintea şi sufletul eului liric.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “O viaţă nefolositoare e o moarte timpurie.” (Goethe)
Sunt întrutotul de acord cu afirmaţia lui Goethe, că „O viaţă nefolositoare e o moarte timpurie” şi consider că viaţa trebuie trăită din plin , având scopuri precise, întrucât esenţială este intensitatea vieţii, nu durata ei.
Un prim argument în susţinerea adevărului exprimat de citatul de mai sus ar fi faptul că trebuie să ştim să ne bucurăm de viaţă, de această existenţă efemeră pe care fiecare dintre noi o are, savurând din plin orice moment de bucurie sau de tristeţe, orice picătură de ploaie sau rază de soare, un pom cu roade sau floare răsărită.
De asemenea, consider că trebuie sa fim conştienţi ca avem o singură viaţă, comparabilă cu o scenă, pe care noi, actorii trebuie să ne jucăm rolul cât mai bine posibil, pentru a nu avea o „viaţă nefolositoare”, ternă,ingredientele de maximă importanţă fiind pofta noastră de viaţă, responsabilitatea de a face în fiecare zi câte ceva folositor nouă sau altora. Această idee a vieţii ca spectacol de teatru aparţine antichităţii, de unde a preluat-o şi Mihai Eminescu în poezia “Glossă” şi în proza fantastică şi filozofică “Sărmanul Dionis”.
În concluzie, în relaţie directă cu argumentele aduse, consider că pentru a avea o viaţă folositoare trebuie să avem o atitudine pozitivă, încredere totală în noi, şi, nu în ultimul rând, să avem aspiraţii înalte, să nu irosim timpul, pentru că numai astfel putem obţine mai mult de la viaţă!
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Particularităţi de realizare a unui personaj dintr-o nuvelă istorică studiată:
* Alexandru Lăpuşneanul - “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
(Alina Ergoveanu)

varianta 11-2007

Rezolvare varianta 11 Limba Romana
Varianta 11
SUBIECTUL I (40 de puncte)
1. Sinonime: a creşte = a evolua, a spori; rece = indiferentă, nepăsătoare;
2. Linia de pauză în versul „De-a ta privire – şi un suflet – unul” are rol explicativ, profunzimea simţirii, poetul accentuează unicitatea sentimentului de iubire.
3. Polisemia cuvântului “a trece”:
- Timpul trece ireversibil şi implacabil pentru om.
- Mihaela trece în fiecare zi pe la bunica ei.
4. Imaginarul poetic: „Când îmi zâmbeşti, pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu stele se îmbracă”
5. Prezenţa eului liric: pronume şi verbe de persoana I: „îmi” , „-mi”, “mine”, “rămân” şi adresare directă la persoana a II-a: “zâmbeşti”, “ce-ţi pasă?”;
6. Tema iubirii, motivul suferinţei;
7. Repetiţia interogaţiei “ce-ţi pasă?” amplifică nepăsarea iubitei, care-i provoacă îndrăgostitului o suferinţă sfâşietoare.
8. Ultima strofă reia interogaţia retorică din ultimul vers al primei strofe, fiind repetată şi în finalul poeziei: “Ce-ţi pasă?”. Aspiraţia omului de geniu spre iubirea ideală este în antiteză cu nepăsarea iubitei, a cărei atitudine este definită prin epitete sugestiv, “zâmbet luciu”, “priviri streine”. Ea face parte din lumea oamenilor de rând, incapabilă să înţeleagă sentimentele superioare, ipostază ilustrată în finalul poeziei prin comparaţia: “Cu priviri streine/ Ca toată lumea treci pe lângă mine”.
9. Titlul poeziei, reluat în incipit, sugerează fericirea extatică de care omul de geniu ar fi cuprins dacă idealul său de iubire s-ar împlini. Repetiţia verbului “zâmbeşti-zâmbeşte” accentuează dorinţa eului liric pentru iubirea ideală, iar atitudinea hiperbolizată a iubitei capătă dimensiuni cosmice: “Când îmi zâmbeşti, pământul îmi zâmbeşte/ Şi cerul tot cu stele se îmbracă”.
10. Expresivitatea poeziei este susţinută de adresarea directă prin verbele la persoana a II-a şi de interogaţiile retorice, imaginând sentimentul de iubire ce se manifestă între cei doi îndrăgostiţi: “îmi zâmbeşti”, “ce-ţi pasă”, “nu vrei”, “treci”.
SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)
Textul argumentativ: “Este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” (Ovidiu)
Într-adevăr, „este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” deoarece de la oricine ai câte ceva de învăţat, numai să ştii să faci diferenţa între bine şi rău.
Mai întâi, mă gândesc că oamenii sunt atât de vulnerabili, încât ajung atacabili până şi în propriile convingeri. Se duşmănesc între ei, se trădează şi se mint. Neîncrederea şi dezamăgirile provocate de oameni creează, adesea, prăpăstii sufleteşti şi este mai simplu să fie umplut golul cu ură, decât să revigorezi energia interioară.
În al doilea rând, consider că este trist oamenii ajung din prieteni duşmani, din iubiţi, nişte simpli necunoscuţi. Nu am putut niciodată să înţeleg de ce oamenii se feresc să se comporte cu sinceritate, iar, dacă mai sunt astfel de inşi, aceştia au cel mai mult de suferit şi pătimit.
A învăţa de la duşman, înseamnă a învăţa de la oricare alt om, pentru că niciodată nu ştii destule. Totuşi, raţiunea trebuie să învingă şi discernământul să fie cel care alege. De la duşman este bine să deprinzi strategiile cu caracter de generalitate, celelalte învăţături pot folosi în viaţă ca să ştii să recunoşti pericolul şi să te fereşti cu dibăcie.
În concluzie, orice învăţătură este utilă atunci când ştii cum s-o foloseşti spre binele tău şi al celorlalţi.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Particularităţile nuvelei psihologice
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici;
* “În vreme de război” de I.L.Caragiale.
(Ana-Maria Enăchescu)

varianta 10-2007

Rezolvare Varianta 10 Limba Romana
Varianta 10
SUBIECTUL I (40 de puncte)
1. Sinonime: crudă = nemiloasă, feroce, chinuitoare
(a) fermeca = a vrăji, a fascina, a seduce, a subjuga
2. Punctele de suspensie din ultimul vers au rol stilistic şi semnifică melancolia eului liric, îndemnul spre meditaţie.
3. Polisemia verbului “a ridica”: *Copilul a fost ridicat în braţe când a început să plângă. *Rezultatul obţinut de Elena nu se ridică la aşteptările doamnei profesoare.
4. Imaginarul poetic: “Îmbătrânit e sufletul din mine/ Ca un bordei pustiu în iarnă grea”, “de-aş ave lacrimi, plânge de-aş putea”
5. Prezenţa eului liric:
- pronume la persoana I singular: “eu”, “din mine”, “mea”, “de mine”;
- verbe la persoana I singular: “aş avé”, “aş puté”, “(mă) furişez”, “nu pot”;
- adresare directă prin pronume şi verb la persoana a II-a singular: “te-ai dus”;
- vocativ: “O, tinereţă, tinereţea mea!”
6. Tema timpului; motivul umbrei, motivul suspinelor
7. Valoarea expresivă a repetării verbului “a afla” în versurile: “Durerea ce mai crudă, cea mai mare/ Aflând o formă, află uşurare”: Expresivitatea este dată de modurile şi timpurile verbului “a afla” şi de reiterarea lui în acelaşi vers. Gerunziul “aflând” şi prezentul gnomic “află” exprimă perpetuarea ideii că, dacă ştii sursa durerii, oricât de profundă ar fi aceasta, suferinţa se diminuează prin certitudinea sentimentului.
8. Versul “ O, tinereţe, tinereţea mea!” exprimă o puternică stare emoţională, de nostalgie după tinereţea pierdută, sentiment sugerat prin interjecţia afectivă “O”, prin vocativul personificat şi repetiţia “tinereţă, tinereţea mea!”. Versul este o invocaţie retorică, marcată de semnul exclamării.
9) Titlul semnifică atitudinea eului liric privind îmbătrânirea sufletului, tristeţea pentru trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului, iar punctele de suspensie sugerează nostalgia după vârsta tinereţii.
10) Expresivitatea acestea poeziei sporeşte emoţia prin marca lirismului subiectiv manifestat în toată poezia, prin prezenţa verbelor şi pronumelor la persoana I : “din mine”, “tinereţea mea”, “eu”, “mă furişez”, precum şi prin adresarea directă, la persoana a II-a singular, sub forma unei exclamaţii retorice.
SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Nu căuta să fii admirat, ci crezut.” (Tudor Vianu)
Sunt de acord cu afirmaţia lui Tudor Vianu că este mai bine să fii crezut pentru ceea ce eşti decât admirat, fără argumente solide. Eu consider că orice relaţie între două persoane, indiferent de felul ei, trebuie să se bazeze pe încredere şi nu pe admiraţie.
Un prim argument ar fi, că admiraţia este o reacţie provocată de aspecte superficiale, care ţine mai ales de succesul pe care cineva îl are în societate ca persoană publică. Nu poţi cunoaşte caracterul unei astfel de persoane şi te amăgeşti că poţi avea încredere în ceea ce spune ori face, fără să ai în vedere că respectivul joacă un rol în ochii celorlalţi. Unii se comportă într-un fel sau altul numai pentru a impresiona, lucru care poate dăuna personalităţii şi poate deturna părerea celorlalţi de la adevărata fire.
Pe de altă parte, încrederea este un sentiment profund, care se formează în timp şi pe baza unor fapte, concepţii ori atitudini convingătoare ale cuiva care doreşte să fie privit ca un om pe care te poţi bizui totdeauna. După cum se ştie, o persoană de încredere poate dobândi prieteni adevăraţi mai repede şi de asemenea, la rândul ei se poate bucura de ajutor la nevoie.
În concluzie, având parte de încrederea celor din jur este un avantaj mai mare decât obţinerea admiraţiei.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Particularităţile nuvelei istorice:
* “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi
(Diana Dumitrescu)

varianta 9 -2007

Rezolvare Varianta 9 Limba Romana
Varianta 9
SUBIECTUL I (40 de puncte)
1. Sens denotativ- “teiul”; Sens conotativ- “floare”.
2. Rolul cratimei din versul “Şi trimit cuvinte-n vânt” este de a păstra măsura versurilor, ritmul şi muzicalitatea poeziei. Cratima leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2) şi marchează absenţa vocalei “î”: “cuvinte-n”;
3. Polisemia cuvântului “floare”: Floarea preferată a mamei s-a uscat. Mi-am cumpărat o fustă cu flori mari pe poale. Iarna a pictat flori de gheaţă pe geamuri. Mărul din spatele casei a dat în floare.
4. Prezenţa eului liric este evidenţiată prin
- pronume la persoana I sing.: “eu”, “mă” şi verbe la persoana I singular: “trec”, “nu mă uit”, “încep”, “trimit”;
- adresarea directă, prin prezenţa pronumelor şi verbelor la persoanei a II-a singular: “tu”, “şopteşti”, “duci cu tine”, “smulgi”, “tale”, “ştii”.
5.Imaginarul poetic romantic: “floarea ţărmului”, “vis nebun”, “izvor de cânturi dulci”.
6. Tema iubirii; motivele romantice: izvorul, teiul, visul.
7. Metafora personificatoare “izvor de cânturi dulci” compune o imagine auditivă şi sugerează ideea că şoapta izvorului este asemenea unor vorbe dulci, îmbietoare şi tainice de iubire. Această metaforă, este alcătuită din termeni specific eminescieni, motivul romantic “izvor” şi epitetul “(cânturi) dulci”.
8. Ultima strofă a poeziei “Ce şopteşti atât de tainic…” de Mihai Eminescu începe cu motivul romantic al visului, epitetul personificator “Vis nebun” sugerând faptul că iubirea este un sentiment efemer, idee exprimată prin metafora “florii”: “Floarea cade, rece cântu-i”. Speranţa revigorării iubirii s-a stins, inversiunea “deşarte vorbe!” şi semnul exclamării ilustrând disperarea eului liric care suferă pentru iubirea pierdută. Certitudinea eului liric este singulară, el îşi doreşte să se poată elibera de chinurile sentimentului, idee exprimată printr-o exclamaţie retorică: “Şi eu ştiu numai atâta/ C-aş dori odat’să mântui!”. În ceea ce priveşte prozodia, strofa este un catren, măsura versurilor este de 8 silabe, iar ritmul este trohaic.
9. Versurile “Scrisă-i soarta mea în creţii/ Întristatei mele frunţi” exprimă condiţia omului de geniu, căruia îi sunt hărăzite suferinţa şi tristeţea pentru neputinţa de a-şi împlini idealurile înalte. Soarta nefericită a geniului este ilustrată prin imaginea vizuală a ridurilor de pe fruntea plină de gânduri profunde, de idei superioare, sugerând totodată curgerea implacabilă a timpului.
10. Expresivitatea poeziei “Ce şopteşti atât de tainic…” de Mihai Eminescu este susţinută de verbele aflate la timpul prezent: “şopteşti”, “smulgi”, “duci”, “trece”, “nu spun”, “încep”, care relevă o continuă stare de agonie, întrucât moartea este inevitabilă, omul este efemer în raport cu eternitatea naturii, prezente în poezie prin “izvor”, “munţi”. Această permanentizare a sentimentelor eului liric: “Scrisă-i soarta mea în creţii / Întristatei mele frunţi”, este accentuată de verbele la gerunziu: “repezind”, vâjâind”. Viaţa omului este limitată, verbele ce intră în componenţa expresivităţii poeziei având rolul de a introduce într-un timp continuu, de a permanentiza sentimentele de tristeţe, de agonie ale eului liric, fără să se întrevadă o finalizare a acestei stări.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi.” (Marin Preda, “Creaţie şi morală”)
Sunt întru totul de acord cu ceea ce afirmă scriitorul Marin Preda, în lucrarea “Creaţie şi morală”: “Entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi”, întrucât însufleţirea are o importanţă deosebită atunci când omul se află la început de drum în ceea ce priveşte împlinirea unui ideal, a unei dorinţe, a unor planuri.
În primul rând, entuziasmul este un real impuls atunci când se începe o afacere, o nouă formă de învăţământ ori un alt serviciu. Personal, elanul mă stimulează foarte bine, mă ajută să continui ceea ce am început, să-mi doresc îndeplinirea scopului ales, deşi, pe parcurs, pot să fie diverse piedici. Consider că pentru a avea parte de rezultatele dorite în încercarea de a realiza un ideal, este nevoie de o sclipire cât de mică de exaltare, de pasiune. Prin urmare, entuziasmul poate suplini lipsa de experienţă şi este o stare absolut necesară pentru victoria finală.
Probabil că mulţi oameni de ştiinţă nu ar fi reuşit să facă atâtea descoperiri dacă nu simţeau avânt şi fervoare în munca de cercetare, actorii nu ar fi atât de expresivi şi de talentaţi dacă n-ar fi dominaţi de pasiune, de înflăcărare în misiunea artistică.
În concluzie, “entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi”, deoarece, în viaţă, este nevoie de pasiune, de impulsuri, de exaltare, de avânt ori de câte ori îţi propui să faci ceva important pentru tine, pentru ceilalţi.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Particularităţi ale basmului cult
* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă
(Mariana Claudia Drăguţ)

varianta 8 -2007

Rezolvare Varianta 8 Limba Romana
Varianta 8
SUBIECTUL I (40 de puncte)
1. Sinonime: mutra = faţa, chipul; pana = condeiul; incultă – ignorantă, neinstruită, necultivată, stângace; imobilă – stabilă, neclintită.
2. Punctele de suspensie aflate la sfârşitul celui de al treilea vers al primei strofe îndeamnă la meditaţie asupra superficialităţii societăţii contemporane poetului, unde toţi infatuaţii poartă măşti, încercând să pară altceva decât sunt.
3. Sens conotativ: A întârziat pentru că a rămas în pană de bani. Şi în situaţia aceasta s-a dovedit un om de paie.
4. Expresii cu substantivul “nas”: a fi cu nasul pe sus; a-şi lua nasul la purtare; a-i da peste nas; a da nas în nas cu cineva; a strâmba din nas; a nu fi de nasul cuiva; a avea nas fin;
5. Motive romantice:
- motivul creaţiei poetice (”Un vers încerc cu pana mea incultă”, “condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă”)
- motivul amintirii (”albumul”, “trecutele petreceri”)
6. Inversiuni: “în care toţi pe sus îşi poartă nasul”; “trecutele petreceri”
7. Metafora “pana mea incultă” din strofa a doua a poeziei sugerează nesiguranţa eului liric în procesul creaţiei, lipsa de inspiraţie cauzată de ipocrizia ostentativă a contemporanilor. Trăind într-o lume superficială (“Bal mascat cu lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul/ Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…”), poetul încearcă, timid şi nesigur, să se întoarcă la valorile eterne şi sa creeze artă.
8. Reluat în incipitul poeziei sub forma unei interogaţii retorice, titlul “Albumul” ilustrează un “Bal mascat cu lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul”. Societatea este alcătuită din personaje superficiale la care importante sunt aparenţele, din caractere artificiale imortalizate în album. Eul liric îi priveşte distant, ca şi când ar privi o fotografie, observându-i cu superioritatea omului de geniu.
9. Trăsături romantice:
- ironia romantică (”În care toţi pe sus îşi poartă nasul,/ Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…”)
- superioritatea omului de geniu aflat în antiteză cu societatea superficială (”Privind în vrav prostia imobilă”.)
10. Incipitul poeziei este o interogaţie retorică, încărcată de ironie şi urmată de o explicaţie plină de sarcasm despre lumea cuprinsă într-un album cu fotografii. Societatea este văzută ca un bal mascat, în care toţi încearcă să-şi ascundă, în spatele măştilor, adevărata faţă şi gândurile. Toţi sunt infatuaţi, “pe sus îşi poartă nasul”, vor să pară altceva, disimulându-se pe sine până în momentul în care nu mai ştiu nici ei cine sunt cu adevărat. .Eul liric priveşte din afară, cu luciditatea şi distanţarea omului de geniu această lume artificială şi făţarnică, în care “toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă”. Ironia romantică specific eminesciană conturează imaginea unei societăţi superficiale, lipsite de educaţie şi pline de grandomanie, ilustrată prin îmbinarea locuţiunii verbale populare “pe sus îşi poartă nasul” cu verbul neologic “disimulându-şi” lângă care poetul plasează cu sarcasm substantivul “mutra”, toate acestea sugerând dispreţul rece şi tăios al eului liric.
SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)
29.06.2007, Luncani***
Dragă Monica,
După mai multe peripeţii, am ajuns cu bine în satul Luncani, care se află situat în Câmpia Dunării. Aici locuiesc bunicii mei, pe care nu i-am mai văzut de anul trecut. M-am bucurat să văd că sunt neschimbaţi şi la fel de plini de energie. Atunci când am sosit, bunicul m-a întâmpinat la poartă, unde mă aştepta de vreo două ceasuri, iar bunica aranja o masă întinsă, în care se vedea belşugul ca urmare a hărniciei lor.
A doua zi am plecat prin sat, unde am multe cunoştinţe, întrucât am venit aici în fiecare vacanţă. Îmi plac foarte mult luncanii, pentru că sunt oameni veseli, deschişi şi harnici. Trăiesc în legea lor, răspund prompt la toate îndatoririle civice, de aceea satul arată cu totul deosebit, este curat şi plin de flori. În aer pluteşte mereu o adiere de miresme, trandafirii şi crinii parfumează întreaga comunitate. Poate că şi florile îi determină să fie atât de prietenoşi. Parcă şi eu, când sunt aici, devin mai conciliant, mă cuprinde o relaxare binecuvântată şi simt că iubesc mai mult oamenii.
Abia aştept să vii aici ca să te relaxezi şi să te refaci după oboseala unui an de muncă. De altfel, bunicii mă întreabă mereu când soseşti, pentru că le este foarte dor de tine.
Te îmbrăţişez cu drag şi de-abia aştept să ne revedem,
Daniel/ Daniela
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Tema cuplului într-un roman obiectiv:
* Felix Sima şi Otilia Mărculescu - romanul “Enigma Otiliei” de George Călinescu
(Andreea Dincă)

varianta 7 -2007

Rezolvare Varianta 7 Limba Romana
Varianta 7
Subiectul I (40 de puncte)
1.Sinonime: zâmbet – surâs; palidă – galbenă, decolorată; demon – diavol, ispită; fidel – credincios
2. Cratima are rolul:
- de a lega două cuvinte care să formeze o singură silabă: “pe-al meu”
-de a păstra măsura şi ritmul la nivelul strofei,
- creează muzicalitate în cadrul versului.
3. Sens conotativ: Toată iarna am dus dorul cireşelor. Taina glasului şoptit mi-a strecurat un fior în suflet.
4. Expresii/ locuţiuni: din tot sufletul; a prinde suflet; om fără (cu) suflet; a avea ceva pe suflet; a-şi trage sufletul; a-i veni sufletul la loc;
5. Tema iubirii; motivul visului;
6. Portretul iubitei: „genele-ţi lunge”, „ochiul tău mare”;
7. În cea de-a doua strofă a poeziei, copila este asemuită cu o fiinţă malefică prin metafora „Eşti demon, copilă”, prin faptul că simpla-i apariţie a reuşit să alunge îngerul păzitor al eului liric: „numai c-o zare […] făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare”.
8. Titlul poeziei „Înger de pază”, scrisă de Mihai Eminescu, constituie o metaforă pentru portretul iubitei, ce este asemuită cu un înger „încins cu o haină de umbre şi raze”: „Vedeam ca-n vis pe-al meu înger de pază”. Percepută iniţial ca o făptura demonică, fata este recunoscută de eul poetic, fiind „veghea mea sfânta” – „căci tu – tu eşti el”.
9. Trăsături romantice: iubirea angelică, ideală, proprie omului de geniu (iubire romantică) şi utilizarea unei game variate de figuri de stil - comparaţie („vedeam ca-n vis”), metafore („haină de umbre şi raze”, „veghea mea sfântă”), epitete („palidă haină”, „genele lunge”, „ochiul mare”), precum şi crearea expresivităţii prin verbele la conjunctiv („să pot recunoaşte”), ce exprimă o dorinţă a eului poetic, înscriu poezia în romantism.
10. Prima strofă a poeziei „Înger de pază” debutează cu evidenţierea mitului oniric, manifestarea unei stări de extaz ce face posibilă întâlnirea dintre eul liric şi îngerul său de pază: „Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze/ Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază”. Portretul îngerului este antitetic, fiind „încins cu o haină de umbre şi raze”. Eul poetic conştientizează prezenţa iubitei, a copilei, a cărei imagine este ştearsă la început, imagine realizată printr-un epitet metaforic: „te văzui într-o palida haină”. Misterul femeii iubite este relevat printr-un vocativ cu determinant dublu: “copilă cuprinsă de dor şi de taină”. Sugerarea păcatului este construită prin alungarea îngerului păzitor de către ochii plini de patimi: „Fugi acel înger de ochiu-ţi învins”. Lirismul subiectiv este motivat de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric: formele verbale şi pronominale la persoana I: „vedeam”, „-mi”, „al meu”, precum şi de adresarea directă la persoana a II-a singular (”te văzui”) şi vocativul “copilă”. Verbele la imperfect („veghea”, „vedeam”), ce semnifică o acţiune începută şi neterminată, ce pare continuă şi fără finalizare.
Elementele ce compun prozodia sunt măsura versurilor de 11-12 silabe, iar rima versurilor este încrucişată pentru versul I şi III şi îmbrăţişată în ultimele patru versuri.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: „Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toata viaţa”. (Ioan Slavici – Educaţia raţională)
Sunt de acord cu afirmaţia lui Ioan Slavici exprimată în „Educaţia raţională” şi anume că „menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toata viaţa”.
Înainte de toate, şcoala trebuie să pregătească tinerii şi copiii pentru viaţă, ca aceştia să poată face faţă tuturor încercărilor care le pot apărea în timp. Copilul trebuie învăţat să gândească şi să aplice în viaţă ceea ce asimilează pe băncile şcolii, altfel întreaga muncă depusă devine inutilă.
În altă ordine de idei, copilul trebuie să conştientizeze faptul că viaţa e imprevizibilă, nu se întâmplă totul ca la carte, pot exista situaţii în care deciziile luate să fie greşite. Şi trebuie trase învăţăminte de pe urma acestor greşeli pentru a nu le repeta.
Cu alte cuvinte, trebuie să fii chibzuit în a învăţa, dar şi în a aplica cele asimilate. Până la urma, viaţa e ea însăşi o şcoală pe care trebuie să învăţăm să o parcurgem şi să o absolvim cu succes.
În concluzie, trebuie ca mereu să existe o interdependenţă între noţiuni şi practică, între teoria abstractă şi viaţa concretă, întrucât tot ceea ce înveţi trebuie să-ţi folosească, într-un fel sau altul, în viaţa reală.
Subiectul al III-lea (30 de puncte
Rolul naratorului într-o povestire:
Narator-personaj: “Fântâna dintre plopi” de Mihail Sadoveanu
Narator obiectiv: “Lostriţa” de Vasile Voiculescu
(Sabina Rădulescu)

varianta 6-2007

Rezolvare Varianta 6 Limba Romana
VARIANTA 6
Subiectul I (40 de puncte)
1. Sinonime: străvezie = diafană, transparentă, palidă; umbra = fantasma; noianul = abisul, imensitatea, adâncul; zadarnic = inutil
2. Rolul virgulei în versul: “Să te ridic pe pieptu-mi, iubite înger scump”:
- marchează vocativul “iubite înger scump”;
- marchează cezura (pauză ritmică în interiorul versului, pe care-l desparte în două emistihuri, pentru a susţine cadenţa poeziei)
3. Sens conotativ: În vis mi-a apărut un înger. Sens denotativ: Tânărul este slab de înger.
4. Expresii/locuţiuni: a fi cu inima împăcată; a avea inimă de piatră; a nu avea pe cineva la inimă; a-i râde inima; a muri de inimă rea;
5. Tema iubirii; tema timpului; motivul visului
6. Poezia este o confesiune lirică scrisă la persoana I singular, definind lirismul subiectiv. Ca majoritatea poeziilor erotice eminesciene, această creaţie exprimă nefericirea eului liric pentru iubirea pierdută şi amintirea plină de tristeţe pe care îndrăgostitul şi-o readuce în memorie: “În trista amintire a visului frumos…”.
7. Figură de stil: “iubite înger scump” – „iubite” adjectiv cu tentă de vocativ care denotă aproprierea afectivă a invocaţiei, „înger” fiind o metaforă hiperbolizantă, în final epitetul “scump” punând în valoare intensitatea sentimentului de iubire şi frumuseţea divină a femeii.
8. Trăsături romantice:
- iubirea neîmplinită;
- iubita-înger;
- motivul visului;
- nefericirea îndrăgostitului din cauza pierderii iubirii;
- dezamăgirea eului liric, aflat mereu în căutarea idealului de iubire
9. Titlul reprezintă o revelare a motivului trecerii timpului, amintirile aduse din valurile vremii impresionează prin pregnanţa detaliilor, sunt dulci ca spuma valurilor, dar cu timpul îşi diminuează din amplitudine şi se pierd în marea prezentului. Punctele de suspensie sugerează nostalgia eului liric pentru zădărnicia speranţei că iubita se va întoarce: “Zadarnic după umbra ta dulce le întind: / Din valurile vremii nu pot să te cuprind”.
10. În prima strofă este evidenţiat sentimentul însingurării poetului, al îndepărtării de iubire, prin evocarea timpului care a trecut implacabil. Eul liric aspiră către o iubire ideală, atitudinea poetică ilustrând dorinţa îndrăgostitului de a trăi pe deplin sentimentul de iubire. Ca în majoritatea poeziilor erotice eminesciene, eul liric realizează un scurt dar sugestiv portret al iubitei, folosind epitete şi comparaţii: “braţele de marmur”, părul lung, bălai”, “faţa străvezie ca faţa albei ceri”, “zâmbetul […] dulce”. Frumuseţea unică a fetei este conturată printr-o metaforă inedită: “Femeie între stele şi stea între femei”. Nostalgia şi nefericirea neputinţei de a-şi împlini fericirea reies din ultimele versuri: “Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng/ În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng”. Este prezent şi epitetul „dulce” specific poeziei eminesciene. Eminescu alcătuieşte şi un scurt portret al iubitei care are: „părul lung, bălai:, „faţa străvezie”, „zâmbetul dulce”.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Buşteni, 29.06.2007***
Dragă George ,
Ce rău îmi pare că nu ai venit şi tu cu părinţii în excursie la Buşteni. Aici totul este minunat, pur şi simplu fascinant: aerul este atât de curat , iar peste tot unde îţi arunci ochi zăreşti numai peisaje de un verde reconfortant,. Am chiuit atât de tare încât a reverberat până departe sunetul entuziasmului meu nestăpânit.
Uite, de pildă, ieri am făcut o scurtă plimbare cu părinţii pe munte. Am rămas fără cuvinte, deoarece am luat-o pe nişte poteci ce păreau a fi neumblate. Cum le urcam de zor le vedeam cum se împletesc înspre vârful muntelui, iar când am ajuns acolo după două ore de mers încontinuu nu-mi venea să cred ochilor cât de frumoasă era panorama întregii zone. Erau în apropiere câteva piscuri mai înalte dar golaşe, dar încercând să trec de cealaltă parte a muntelui am rămas înmărmurită deoarece erau numai hăuri. Ameţeam numai că mă uitam, aşa că am renunţat imediat la intenţia de a înainta. Imaginea ce se ivea în faţa ochilor era de o sălbăticie nemaivăzută, iar în drumul nostru înspre casă am văzut şi două căprioare care păşteau liniştite în apropierea unei oglinzi de apă. A fost într-adevăr o zi minunată !
Sunt atât de emoţionată şi de surescitată, încât, cu toată oboseala, am vrut să-ţi scriu imediat, ca să-ţi transmit şi ţie o părticică din extraordinarele senzaţii pe care le-am încercat astăzi.
Te îmbrăţişez cu drag,
Vasile/ Vasilica
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Forme de manifestare ale dramaturgiei în teatrul modern, ilustrate într-o operă studiată:
* “Jocul ielelor” de Camil Petresci
* “Iona” de Marian Sorescu
(Mihaela Ioana Ciocan)

varianta 5 -2007

Rezolvare varianta 5 Limba Romana
Varianta 5
Subiectul I (40 de puncte)
1. Sinonime: viaţă = trai; clipă = moment, secundă; etern = veşnic; zâmbitoare = surâzătoare, ademenitoare;
2. Cratima în versul: „ Vedea-vor ochii-mi încã-o datã oare”. Prima cratimă realizează inversiunea verbală la viitor “vedea-vor”, următoarele două cratime leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “ochii-mi”, “încă-o dată”. Rolul prozodic al cratimei constă în păstrarea măsurii şi a ritmului versurilor , iar stilistic, redã muzicalitatea poeziei.
3. Sens conotativ: S-a trezit cu noaptea-n cap. (ndată ce razele soarelui se ivirã, micuţa Elena fãcu ochi.
4. Expresii / locuţiuni care conţin cuvântul „viaţã”: cu preţul vieţii; plin de viaţã; când ţi-e viaţa mai dragã; a fi între viaţã şi moarte;
5. Imagini artistice ale iubitei: “Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!-”; “Tu, blond noroc al unui vis deşert”.
6. Tema iubirii/ motivul visului;
7. Figura de stil: “Amar etern” este epitetul unui adjectiv substantivizat şi exprimă starea de profundă tristeţe provocată de care are rolul de a evidenţia starea de tristeţe profundã provocatã de eşecul în dragoste, regretul amar că iubita l-a părăsit.
8. Strofa a doua începe cu o exclamaţie retorică a eului liric - “De ce în noapte glasul tãu îngheaţã!”-, cu nuanţă de adresare directă către iubita care nu-i mai este alături. Următoarele versuri se constituie într-o amplă şi patetică interogaţie retorică, din care se desprinde starea de tristeţe profundă care îl macinã. Adresarea directă este evidenţiată afectiv de vocativul urmat de un epitet caracterizator: “- femeie zâmbitoare”. Inversiunea „vedea-vor” are rol de a menţine rima şi ritmul poeziei, iar cratima din structura „ochii-mi” are rolul de a menţine mãsura versului. Eul liric contureazã succint dar sugestiv portretul iubitei prin epitete - „Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!”-, exprimând nostalgia după iubirea pierdută, iar timpul petrecut împreună este comprimat la “o clipă”. Starea meditativã a poetului este datã de construcţia la viitor: „vedea-vor”, melancolia fiind sugeratã de verbul la trecut „a fost”.
Limbajul artistic este specific eminescian, expresiv nu numai prin podoabe stilistice, ci şi prin valorificarea limbii la nivel sintactic, folosind inversiuni : „vedea-vor”, „frumosul trup”.
Lirismul subiectiv se defineşte prin mãrcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: „să strâng”, „-mi”.
9. Semnificaţia titlului: Ca majoritatea sonetelor eminesciene, titlul preia incipitul poeziei şi este alcătuit dintr-un verb la gerunziu, “gândind”,care exprimă permanentizarea acţiunii şi pronumele de persoana a II-a “la tine”, numind persoana asupra căreia se răsfrânge sentimentul de iubire.
10. Trăsături romantice:
* tema iubirii neîmplinite
*motivul visului
*nefericirea eului liric din cauza imposibilităţii realizării cuplului erotic
* stări interioare de o sensibilitate excesivă
*prezenţa unor procedee artistice şi figuri de stil tipic romantice: interogaţia/exclamaţia retorică; epitetele care compun portretul iubitei
Subiectul al II- lea (20 de puncte)
Text de tip argumentativ: “Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de toate a învãţa.” (Nicolae Iorga, Cugetãri).
Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga - „Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de toate a învãţa.”-, în susţinerea căreia aduc următoarele argumente:
Ĩn primul rând, excluzând imperativul de a şti sã scrii şi sã citeşti, trebuie sã te deprinzi sã-i asculţi pe ceilalţi, sã poţi prelua învãţãturi şi sã ai capacitatea sã deosebeşti ce e bine să reţii şi ce nu.
Ĩn al doilea rând, educaţia omului începe odată cu primele clipe de viaţă, iar prima etapă organizată o constituie perioada preşcolară, de aceea a rămas perfect valabil proverbul “cei şapte ani de acasă”. Şcoala întregeşte paleta complexă a educaţiei într-un mediu instituţionalizat, unde rigoarea, disciplina şi programul ordonat formează personalităţi sănătoase şi competitive pentru societate.
Pe de altă parte, orice elev trebuie să-şi organizeze timpul de învăţare, altfel se creează o confuzie totală, se pierde controlul asupra noţiunilor şi conceptelor ce trebuie însuşite, riscul fiind acela al unei munci haotice şi de aceea total ineficiente.
În concluzie, foarte important este faptul că mai întâi trebuie să înveţi cum să înveţi, adică să ştii să discerni priorităţile şi interesele în direcţia scopului pe care fiecare om îl are în viaţă.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste:
*Mara - “Mara” de Ioan Slavici
*Vitoria - “Baltagul” de Mihail Sadoveanu
*Ion - “Ion” de Liviu Rebreanu
* Apostol Bologa - “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu
*Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, Otilia Mărculescu, Stănică Raţiu (alte personaje) - “Enigma Otiliei” de George Călinescu
*Ilie Moromete - “Moromeţii” de Marin Preda
(Alexandra Chiriţă)

Varianta 4 (2007)

Rezolvare varianta 4 Limba Romana
Varianta 4
SUBIECTUL I (40 de puncte)
1. Sintagma “deolaltă amândoi” pare a fi un pleonasm, întrucât cele două cuvinte sunt apropiate ca sens. Eul liric foloseşte această alăturare a cuvintelor pentru a accentua distanţa dintre cei doi îndrăgostiţi, imposibilitatea împlinirii cuplului erotic: “tot mai departe, deolaltă amândoi”.
2. În versul “Departe doară luna cea galbenă - o pată”, linia de pauză se foloseşte în interiorul enunţului pentru a delimita apoziţia explicativă “o pată”, referitoare la “luna cea galbenă”. Linia de pauză are rol stilistic, deoarece atrage atenţia şi asupra atitudinii afective a eului liric, marcând totodată intonaţia deosebită ce exprimă admiraţia. Linia de pauză poate fi pusă aici şi înaintea unei comparaţii asindetice (care nu e introdusă prin adverbul “ca” - cf. “IOOP” - Academia Română).
3. Sinonime: tot = întreg, mult, continuu; un pâlc = un stol; pierzându-se = depărtându-se, dispărând; suferitoare = triste, chinuitoare;
4. Sens denotativ: Îmi place să mă dau pe gheaţă iarna.
Sens conotativ: El are o inimă de gheaţă şi de aceea a rămas fără prieteni.
5. Figuri de stil:
*“Oceanul cel de gheaţă” – metaforă ce simbolizează imposibilitatea împlinirii sentimentului de iubire, ca ideal al eului liric.
*“luna cea galbenă” – epitet cromatic, ce ilustrează tristeţea astrului tutelar, ca martor tăcut al iubirii pierdute.
6. Mărci lexico-gramaticale:
- verbe şi pronume la persoana întâi: “noi”, “mi-aduc aminte”, “mi-apare”, “mă –ntunec”, “îngheţ”;
- vocativul “iubito”;
- adresarea directă - prezenţa persoanei a II-a singular: “tu”, “te pierzi”.
7. Versurile sunt lungi, având măsura de 13-14 silabe şi rima împerecheată.
8. Caracteristici ale poezie romantice:
- tema iubirii;
- sentimente romantice ale eului liric: nefericire, tristeţe, melancolie provocate de imposibilitatea iubirii;
- spaţiul cosmic este simbolizat prin cadrul nocturn, în care luna şi stelele sunt motive romantice
- contemplarea naturii prin descrierea peisajului cu puternice reverberaţii în sensibilitatea eului liric.
9. Titlul “De câte ori, iubito…” este reluat în incipitul poeziei pentru a accentua suferinţa provocată de rememorarea clipelor de fericire pierdută. Vocativul “iubito” constituie tânjirea disperată a eului liric, iar punctele de suspensie prelungesc, parcă, într-un timp nedefinit, sentimentul de melancolie. Structura “de câte ori” exprimă frecvenţa amintirii, neputinţa eului liric de a uita fericirea trecută şi devenită acum “ocean de gheaţă”.
Fără iubită, eul liric se simte “din ce în ce mai singur”. Iubirea lor este neîmplinită şi se eternizează prin starea de dorinţă.
10. Incipitul poeziei reia titlul, “De câte ori iubito…”, exprimând suferinţa eului liric la amintirea iubirii trecute, care are efect dezolant asupra sensibilităţii poetice, simbolizat prin metafora “oceanul cel de gheaţă” care-i chinuie sufletul. Revenirea iubirii, sugerată prin epitetul metaforic şi cromatic “bolta aurie”, este imposibilă, întrucât la orizont nu se arată nicio stea, ca simbol al deznădejdii. Luna, ca astru tutelar şi martor al fostei iubiri, este palidă de tristeţe, ipostază exprimată prin epitetul cromatic “luna cea galbenă” şi prin apoziţia explicativă “o pată”.
SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)
Pârâul Rece, 29.06. 2007 ***
Dragă Carmina,
Mă aflu în tabăra de la Pârâul Rece, unde îmi petrec o săptămână din vacanţa de vară, împreună cu un grup de colegi. Totul aici este minunat, vremea este superbă şi am parte de relaxarea mult dorită.
Programul nostru îmbină divertismentul cu normele riguroase pe care trebuie să le respectăm. Profesorii sunt toleranţi şi ne implică în activităţi ludice plăcute şi interesante. Ieri am organizat un picnic la poalele muntelui. şi a fost cu adevărat încântător. Mi-am făcut mai mulţi prieteni din oraşe diferite şi mi-aş dori foarte mult să păstrez legătura cu ei şi să-i invit la noi la Bucureşti, ca să-i cunoşti şi tu.
Pe lângă atâtea lucruri frumoase, să ştii că există şi dificultăţi. Cel mai greu îmi este cu trezitul matinal, dar sper că mă voi obişnui şi cu acest impediment. Ţi-aduci aminte că atunci când eram mici ne trezeam cu noaptea în cap, ca să ne ducem la grădiniţă şi să ne jucăm împreună?
Tu ce mai faci? Ce noutăţi s-au petrecut în grupul nostru?
Abia aştept să ne vedem şi să-ţi povestesc în amănunt programul taberei şi câteva mici secrete.
Te îmbrăţişez cu drag şi cu prietenie necondiţionată,
George/ Georgiana
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Evoluţia unui personaj principal dintr-un roman subiectiv:
* Ştefan Gheorghidiu (”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu)
* George Demetru Ladima (”Patul lui Procust” de Camil Petrescu)
* Allan (”Maitreyi” de Mircea Eliade)
(Ioana Andreea Bogdan)

Varianta 3 (2007)

Rezolvare varianta 3 Limba Romana
Varianta 3
Subiectul I (40 de puncte)
1. Polisemia cuvântului “pasc”:
*Ciobanii pasc oile pe câmp. (a păstori, a păzi)
*Oile pasc pe izlazul de la marginea satului. (a se hrăni, rupând cu gura iarba, plantele).
[Sens figurat: În viaţă necazurile te pasc de pretutindeni.]
2 . Cratima: în versul “Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
- leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “Una-i”;
- marchează absenţa vocalei “î”: “lumea-nchipuirii”;
- are rol prozodic, acela de a păstra măsura versurilor;
3. Lipsa acordului articolului posesiv la atributul substantival genitival contribuie la păstrarea ritmului (piciorul metric) şi a măsurii în versificaţie; poate fi şi o licenţă poetică motivată de acordul prin atracţie, adică articolul posesiv se acordă cu substantivul cel mai apropiat, “visării”.
4. Efect expresiv: Repetiţia adverbului “unde” construieşte enumerarea simbolică a locurilor care compun spaţiul terestru al naturii (”unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri”; “Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină”), cu puternice reverberaţii spirituale în simţirea eului liric (”Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,/Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.”). Efectul expresiv al repetiţiei este susţinut, de asemenea, de valenţa divină a revelaţiei eului liric (”sfinţii”) privind iminenţa morţii/ condiţia sa de muritor.
5. Cele patru structuri care evidenţiază reveria eminesciana în text:
“Turma visurilor mele”
“pe-a visării lucii valuri”
“lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”
“lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur”
6. Elemente de prozodie:
- strofe de şase versuri (sextine);
- rima împerecheată alternează cu cea îmbrăţişată;
- măsura versurilor este de 15-16 silabe;
7. Prezenţa eului liric este argumentată de următoarele mărci lexico-gramaticale:
- prezenţa pronumelui de persoana I singular “mele”; “eu”;
- prezenţa verbelor la persoana I singular “(le) pasc”
- adresarea directă prin:*utilizarea pronumelui de persoana a II-a singular: “tu” (vocativ), “te”;
- adresarea directă prin prezenţa verbelor la persoana a II-a singular: “Mergi” (imperativ) şi “cerci”, “(s-o-) ntocmeşti”;
8. Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă, a cărei interpretare specific eminesciană implică reflectarea sensibilă a iubirii şi a morţii, prin funcţia expresivă şi estetică a imaginilor vizual-cromatice: strălucirea aurului (”oi de aur”, “flori de aur”) sugerează extazul spiritual al eului liric şi perfecţiunea naturii interioare/exterioare; argintiul lunii armonizează motivele cosmice (soarele şi stelele) sugerând feeria şi candoarea emoţiei lirice (”luna argintie […] basmele copile cresc”); “laur verde” ilustrează victoria speranţei pusă în antiteză cu structurile “ramurile negre” şi “moartea cu-aripi negre” care trimite către prăbuşire spirituală, către moarte.
9. Comentarea versurilor:“Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,/ Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,/ Când în straturi luminoase basmele copile cresc.”
Versurile de mai sus sugerează ideea unui univers magic, în care se păstrează candoarea şi strălucirea spirituală a basmelor. Astru tutelar în lirica eminesciană, “luna argintie” (epitet cromatic) are puteri supranaturale asupra lumii, iar prin comparaţia cu soarele “palid dulce” îşi extinde vraja şi în timpul zilei, prin inversiunea “a stelelor ninsoare”. Luna, noaptea, stelele sunt motive recurente în poezia eminesciană, evidenţiind apartenenţa la romantism. Astfel, tabloul naturii este unul nocturn, învăluit în mister, luminat doar de aştrii cereşti ale căror “straturi luminoase” creează cadrul propice pentru starea extatică de visare.
10. Antiteza din ultima strofă aşază în opoziţie (contrast) lumea imaginară a fericirii, “lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite”, cu lumea reală “lumea cea aievea, unde cu sudori muncit”, sugerând contradicţia extaz-nefericire. Opoziţia în repetiţie a pronumelor nehotărâte “Una - Alta” ilustrează imposibilitatea împlinirii aspiraţiilor de fericire într-o lume pragmatică, în care se manifestă nepăsarea acerbă faţă de superioritatea gândirii: “Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci”.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori” (G. Călinescu, Aforisme şi reflecţii).
Sunt de acord cu afirmaţia lui George Călinescu privind indulgenţa şcolară care, dacă este prea multă, duce la scăderea valorilor umane. Formarea personalităţii şi a culturii individului se pregăteşte încă din perioada şcolii.
Un prim argument este imprimarea ideii că, în lipsa unei educaţii corespunzătoare, omul nu se poate afirma în totalitate, ceea ce duce la diminuarea valorilor sale spirituale. Cu alte cuvinte, la vârsta adolescenţei, se poate imprima cu uşurinţă o întreagă paletă de trăsături caracteriale şi de comportament, iar prin pregătirea continuă şi serioasă se poate forma şi o cultură generală solidă. De aceea, exigenţa profesorilor este esenţială pentru fiecare dintre noi, corectitudinea notării şi conştientizarea permanentă a elevului privind nivelul de pregătire la care se află constituie principalele pârghii pentru formarea acestuia atât caracterial cât şi spiritual. Elevul trebuie să fie mereu impulsionat de către cadrele didactice, dar totdeauna să existe stimuli diversificaţi dar cu acelaşi scop: educarea în mod eficient şi reliefarea eventualelor talente sau valori. De pildă, atunci când un profesor acordă note mari, fără acoperire în cunoştinţele elevului, se produce o adevărată “inflaţie de valori”, întrucât se uniformizează, prin diminuare, competenţele fiecăruia. Astfel, în absenţa unor imbolduri corecte, şansele de eşec ale individului se măresc considerabil, el neavând o direcţie stabilă şi nici posibilitatea de a judeca în mod raţional deciziile majore ce au să-i schimbe cursul vieţii.
Prin urmare, afirmaţia “Prea multă indulgenţă şcolară e un fel de inflaţie de valori” conform căreia severitatea şcolară, în scop instructiv-educativ este necesară în stabilirea unei direcţii către găsirea identităţii de sine şi formarea personalităţii în plan spiritual şi cultural, are o baza bine întemeiată, reprezentând un adevăr universal-valabil.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Instanţele comunicării narative dintr-o povestire studiată:
* Povestirile volumului “Hanu-Ancuţei” de Mihail Sadoveanu şi vă recomandăm “Fântâna dintre plopi”.
* “Lostriţa” de Vasile Voiculescu - povestire fantastică.
(Roxana Blănaru)

Varianta 2(2007)

Rezolvare varianta 2 Limba Romana
Varianta 2
Subiectul I (40 de puncte)
1. Expresii/locuţiuni: a trece drumul; a trece de partea cuiva; a trece peste ceva; a trece la dezbateri; a trece sub tăcere; a trece în revistă; a trece peste greutăţi; a trece clasa; a trece prin foc şi sabie;
2. Punctele de suspensie îndeamnă la meditaţie, sugerând totodată o puternică încărcătură emoţională a eului liric.
3. Sens conotativ: * Când s-a uitat la mine, avea fulger în priviri. * În ochii ei înlăcrimaţi sclipeau stele multicolore.
4. Expresivitatea verbelor la modul conjunctiv evidenţiază năzuinţa eului liric de a-şi împlini idealul poetic, stare care se perpetuează la nesfârşit, fără să se întrevadă înfăptuirea dorinţei: “să-ngăduie”, “s-audă”, “s-asculte”, “să moară”.
5. Tema condiţiei poetului în lume; motivul solitudinii;
6. Prezenţa eului liric: pronumele de persoana I singular:“m-”, “-mi”, “mele”, “mea”; verbe la persoana I singular: “am închinat”, “să trec”;
7. Sentimentul dominant: tristeţe, pesimism, suferinţă, scepticism, deprimare;
8. Primele patru versuri sunt străbătute de o tristeţe sfâşietoare, de o stare pesimistă a eului liric, exprimată prin lirism subiectiv şi evidenţiată chiar din incipit: “Pierdut în suferinţa nimicniciei mele”. Seria comparaţiilor din următoarele două versuri reliefează concepţia filozofică potrivit căreia în lume predomină răul, eul liric simţindu-se neînsemnat, confuz şi nesigur, lipsit de apărare şi stabilitate: “Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos”. Eul liric s-a închinat cu evlavie “ca magul la soare şi la stele” pentru a i se îngădui pătrunderea în “vecinicul repaos”. Epitetul în inversiune “vecinicul repaos” are valenţe metaforice, sugerând moartea, ca singură cale spre eternitate.
9. Figură de stil: epitetul “glasu-i singuratec” sugerează starea de solitudine a poetului într-o societate meschină, care nu-i înţelege aspiraţiile spirituale; metafora “o boabă e de spumă” sugerează efemeritatea poetului în lume;
10. Titlul “Pierdut în suferinţă” sugerează chinul lăuntric, starea de deznădejde profundă a eului liric, provocate de sentimentul izolării şi solitudinii în lume, tristeţea sfâşietoare pentru condiţia de muritor, pentru că se simte condamnat la anonimat. Alcătuit dintr-un adjectiv metaforic -”pierdut”- semnifică faptul că sinele poetic este copleşit de frământări lăuntrice, de “suferinţă”, punctele de suspensie prelungind starea de tristeţe şi de meditaţie asupra condiţiei artistului în lume.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
29.06.2007, Constanţa***
Dragă Mihai,
Încă o dată regret că nu ai înclinaţii pentru cel mai inteligent sport din câte există, şahul, pentru că ai fi avut astfel prilejul să te bucuri împreună cu mine de excursia oferită de organizatori pentru toţi participanţii la concursul internaţional de şah de la Constanţa. Nici nu bănuiam că Delta Dunării este un adevărat paradis, unde strălucirea sălciilor aurii ce cresc pe grinduri m-a emoţionat nespus. Peisajul rezervaţiei naturale este unic, mai ales în amurg, atunci când lumina difuză plăsmuieşte o atmosferă misterioasă prin imaginile feerice de basm, care-ţi dau impresia de “altă lume”, de ceva ireal. Tot acum am văzut pentru prima oară egrete, iar silueta lor elegantă mi-a produs o emoţie cu totul aparte.
Ceea ce m-a făcut să fiu mândru că trăiesc pe aceste meleaguri a fost faptul că toţi concurenţii veniţi din alte ţări au fost de-a dreptul încântaţi de sălbăticia naturii, iar uimirea lor s-a manifestat prin reacţii pline de entuziasm. Am făcut numeroase fotografii şi de-abia aştept să le comentăm împreună săptămâna viitoare, când ne vom revedea. De altfel, m-am împrietenit cu un japonez şi cu un francez, ceea ce-mi dă prilejul să exersez nu numai limba engleză ci şi limba franceză.
Până când ne vom întâlni, te rog să transmiţi prietenilor noştri urările mele de bine, iar ţie îţi doresc distracţie plăcută la concert.
Cu prietenie,
Sorin/Sorina Mardare
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Trăsături ale romanului obiectiv de tip balzacian
* “Enigma Otiliei” de George Călinescu
(Prof. Mariana Badea)

Varianta 1 (2007)

Rezolvare varianta 1 Limba RomanaSubiectul I (40 de puncte)
1. Expresii/locuţiuni: a şti ca pe apă; a bate apa-n piuă; a da apă la moară; a fi o apă şi-un pământ; apă de ploaie; apă chioară; apă la plămâni; a căra apă cu ciurul; a trece ca gâsca prin apă; a-i lăsa gura apă;
2. Sinonime: treieră = trec, vântură, calcă; văpaie = flacără, lumină; muche = creastă, margine, pisc; brazde = unde, valuri;
3. Sens conotativ: Un val de bucurie l-a cuprins pe neaşteptate. Îşi alungă din minte umbra amintirilor urâte. Am simţit deodată un val de emoţie care m-a copleşit. Nu am nicio umbră de îndoială că va promova examenul.
4. Expresivitatea verbelor la imperfect (“păreau”, “păzeau”) denotă o acţiune incertă, de provizorat a imaginii naturii în momentul înserării, când “văpaia” lunii zugrăveşte imagini feerice; verbele la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.), predominante în poezie, transmit ideea eternizării naturii, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserării, în antiteză cu efemeritatea omului, cu statutul său de muritor.
5. Tema naturii, motivul lacului/ motivul lunii/ motivul nopţii;
6. Ca figură sintactică de construcţie, inversiunea este o formă de dislocare bazată pe schimbarea ordinii normale a cuvintelor, o topică inversată: “molatece valuri”, “vechea zidire”, “ a lunei văpaie”. Inversiunea eminesciană are şi rol prozodic în măsura versurilor, precum şi valoare artistică în muzicalitatea poeziei. Antepunerea epitetului are funcţie stilistică, desăvârşind ambiguizarea sintactică a textului: “în vechea zidire”; “măreaţă comoară de aur”; “negrele trestii”. (Imaginarul poetic transpune artistic peisajul natural prin inversiuni repetate, în variante diverse, atât în grupul nominal cât şi în grupul verbal: “A ierbii/ Molatece valuri”; “a stâncelor muche pe cer zugrăveşte”; “domnitorii ai apei acestei”. etc.);
7. Imaginarul poetic: “În lac se oglindă castelul. A ierbii/ Molatece valuri le treieră cerbii.”; “Iar lebede albe din negrele trestii/ Apar domnitorii ai apei acestei”.
8. Epitetul cromatic în inversiune “negrele trestii” aşezat în antiteză cu epitetul cromatic “lebede albe” conturează o imagine vizuală a lacului (motiv romantic eminescian). O altă figură de stil este metafora lunii - “comoară aprinsă”-, exprimă fascinaţia poetului faţă de astrul tutelar, ca simbol al vrăjii pe care o exercită asupra lumii. “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma” - comparaţie, sugerează imaginea ferestrelor luminate care strălucesc aidoma brumei; “Iar lebede albe din negrele trestii” - antiteză la nivelul versului, realizată prin două epitete cromatice antitetice (alb/negru) compun o imagine impresionantă a lacului luminat misterios de razele lunii.
9. Caracteristici romantice: Poezia “Diamantul nordului” face parte din lirica romantică eminesciană întrucât este descris un tablou nocturn al naturii, cu motive romantice specific eminesciene: luna, cerul, lacul. Imaginile vizuale se îmbină cu cele auditive şi motorii. Natura reuneşte două planuri - uman-terestru şi universal-cosmic -, creând astfel un peisaj nocturn mirific. Motivele romantice sugerând elemente simbolice ale Cosmosului, luna şi cerul, se îmbină în mod armonios cu elementele terestre reprezentate de lac, lebede şi castel.
*Îmbinarea armonioasă a motivelor romantice telurice - lacul, umbra, stânca, “vechea zidire”, castelul- cu motivele romantice cosmice: luna, umbrele;
10. Prima strofă ilustrează imaginea feerică a castelului care se răsfrânge în lac, forma arhaică a verbului “se oglindă” accentuând plăsmuirea de basm conturată în incipit. Imaginarul poetic profilează un peisaj încântător, în care iarba înaltă de pe malul lacului, pe care o “treieră” cerbii (personificare), pare o prelungire fascinantă a apei, prin epitetul în inversiune “molatece valuri”. Inversiunea “vechea zidire” amplifică ancestralitatea naturii în armonie desăvârşită cu omul, prin comparaţia metaforică “Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma”. Expresivitatea verbelor aflate la prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-n.n.) -“se oglindă”, “treieră”, “scânteie” - permanentizează starea emoţională a eului liric, contemplarea extatică a naturii eterne.


Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: “Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga, “Precursorii”)
Consider că această idee filozofică enunţată de Octavian Goga exprimă adevărul artistic ce se ascunde în fiecare creaţie lirică de mare valoare.
Este evident faptul că o poezie, dincolo de frumuseţea exterioară reprezentată prin figuri de stil sugestive, imagini poetice bine alese, eufonia versurilor, transmite subtil diverse concepţii, sentimente, idei, stări, viziuni ale poetului. Rolul creaţiilor lirice nu este pur estetic, ci trebuie să emoţioneze, să impresioneze pe cel ce le citeşte, având o încărcătură emoţională, spirituală. De altfel, Titu Maiorescu afirma că poezia trebuie să îndeplinească două “condiţiuni”, una materială şi alta ideală, având rolul să “deştepte” imagini sensibile în fantezia cititorului.
În altă ordine de idei, poeziile devin creaţii artistice în adevăratul sens al cuvântului când, după ce au fost citite, stăruiesc în mintea cititorului prin profunzimea, delicateţea, sensibilitatea, subtilitatea mesajului transmis. Astfel, aşa cum susţine şi Octavian Goga, adevărata poezie există, în sensul spiritual, abia în momentul în care îi sunt pătrunse tainele şi înţelesurile, reuşind să impresioneze mai mult decât nişte versuri iscusit alese.
Creaţia lirică de mare valoare intelectuală capătă importanţă prin mesajului înălţător, frumos şi pur, el însuşi ca idee sau sentiment, astfel că adevărata artă este transmiterea unor gânduri de mare profunzime într-o formă personală de către fiecare poet în parte.
În concluzie, susţin că însemnătatea unei creaţii lirice este dată de “puterea” pe care o are asupra cititorului, de timpul – mai scurt sau mai lung – de dăinuire în gândurile sale.
(Luiza Anghel)

-altă rezolvare
[”Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie” (Octavian Goga, “Precursorii”)
Consider că afirmaţia lui Goga este foarte sugestivă în ceea ce priveşte efectul pe care “adevăratele poezii” îl au asupra cititorului.
În primul rând, rolul poeziei este acela de a emoţiona, valenţa sentimentală a acestei creaţii artistice fiind transmisă în mod miraculos cititorului, care receptează afectiv nu numai starea eului liric, ci şi substanţa ideatică pe care acesta o comunică. O creaţie lirică valoroasă prelungeşte freamătul lăuntric şi după ce a fost parcurs textul poetic, determinând cititorul să mediteze asupra conţinutului ideatic, să simtă şi după aceea emoţia estetică.
În susţinerea acestei aserţiuni, mărturisesc impactul emoţional pe care l-a avut asupra mea poezia lui Marin Sorescu, intitulată atât de sugestiv, “Echerul”, pe care am reţinut-o fără să-mi propun neapărat asta, ci mi s-a imprimat în minte şi în suflet cu mare uşurinţă, aproape fără să-mi dau seama.
În altă ordine de idei, nu orice fel de versuri devin memorabile sau impresionează cititorul, ci numai acelea care insuflă stări emoţionale şi idei interesante, adică numai cele care creează o conexiune spirituală între actanţii comunicării poetice.
În concluzie, doar “adevăratele poezii” stârnesc reacţii afective puternice şi uneori neaşteptate asupra cititorului, percepţii senzoriale care durează şi după parcurgerea textului.]
SUBIECTUL al III- lea (30 de puncte)
Particularităţi ale nuvelei psihologice:
* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici
“În vreme de război” de I.L.Caragiale.
(Prof. Mariana Badea)

buna!

Deoarece si eu sunt in clasa a 12-a , m-am gandit sa pun unele rezolvari ale variantelor din anii anteriori.